Un frate începător din Kavsokalivia ţinea mult la voia sa şi insista ca stareţul său să-i dea binecuvântare pentru orice îi spunea gândul. (Adică lua binecuvântare cu sila ca să-şi facă voia sa).
Într-o zi, în timp ce lucra împreună cu stareţul său, i-a spus:
- Gheronda, dă-mi binecuvântare să merg la chilie ca să dorm zece minute.
Dar stareţul, care avea nevoie de el, i-a spus:
- Fă putină răbdare, fiule, deoarece acum trebuie să mă ajuţi puţin în ceea ce fac. În jumătate de oră terminăm şi apoi vei dormi.
Însă ucenicul insista mereu ca să-i dea binecuvântare. Stareţul însă îi spuse din nou:
- Binecuvântatule, ce somn va fi acela de zece minute?
- Dă-mi binecuvântare şi eu voi dormi!
În cele din urmă stareţul a fost nevoit să-i dea binecuvântare ucenicului, căci insista mereu.
Acela a mers să se culce, dar de îndată ce s-a întins pe pat, a văzut deodată pe satana că se repede asupra lui cu turbare, îl apucă cu mânie şi-l stoarce ca pe o lămâie.
Atunci fratele a încercat să fugă, dar n-a putut, în timp ce era chinuit de diavolul a fost nevoit să spună rugăciunea: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pentru rugăciunile stareţului meu!“.
Atunci satana a fost ars de rugăciunea făcută cu zdrobire, deoarece ucenicul şi-a dat seama de neascultarea şi nevrednicia sa şi a înţeles că n-avea îndrăzneală ca el singur să ceară ajutor, ci s-a rugat să-l miluiască Hristos pentru rugăciunile stareţului său.
Aceasta a fost ceea ce l-a ars pe diavol. Atunci satana l-a apucat pe frate şi l-a aruncat cu mânie pe fereastră, la o depărtare de aproape cincizeci de metri, dar n-a păţit nimic, căci l-a păzit Dumnezeu.
După aceasta a alergat înspăimântat la stareţul său şi i-a povestit înfricoşătoarea păţanie. Auzind aceasta, stareţul s-a mirat cum de-au putut să se petreacă toate numai în zece minute.
După lecţia ce a primit-o de la diavol, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, călugărul acesta a devenit ucenicul cel mai ascultător din schit şi a sporit duhovniceşte.