Patima mâniei nu e obiectul unei ştiinţe exacte, cu profil ştiinţific precis şi cu o terapeutică fără greş, care să aducă o vindecare certă. Tratamentul ei e încă empiric şi variază după situaţii şi complexe temperamentale.

Se poate spune că mânia fiecăruia dintre noi îşi are tratamentul propriu. Sunt, totuşi, unele recomandări generale rezultate din experienţa milenară a vieţii omeneşti şi care, fără a garanta vreun succes sigur, pot fi reţinute ca utile: stăpânirea de sine, smerenia, răbdarea, dreapta judecată, înţelepciunea, educaţia, adevărul, exemplele, urmarea Domnului. Să trecem în revista unele din aceste recomandări.

 

Tăcerea, drept reacţie la mânie

Stăpânirea de sine e un puternic antidot împotriva mâniei. Reacţia la mânie prin tăcere sau printr-o glumă dezarmează pe cel pornit pe harţă. Râsul, zice Sfântul Grigorie Teologul, e cea mai puternică armă în lupta cu mânia.

Practicarea smereniei ar paraliza mânia între creştini. Sfântul Vasile relevă: Te-a insultat cineva? Tu binecuvintează! Te-a lovit cineva? Tu rabdă! Te dispreţuieşte şi te socoteşte cineva de nimic? Tu reflectează că eşti făcut din pământ şi că în pământ te vei întoarce (Gen. 3, 13). Arătându-te invulnerabil insultelor, îi faci duşmanului imposibilă răzbunarea.

Făcând din mânia altuia prilej de filozofie personală, îţi pregăteşti marea cunună a răbdării.

 

Cel ce loveşte pe cineva insensibil se pedepseşte pe sine

Diverselor insulte care-ţi sunt adresate răspunde-le cu tăcere. Când la rândul tău te ispiteşte pofta de a insultă, gândeşte-te că eşti pus la încercare, anume dacă cu ajutorul răbdării treci de partea lui Dumnezeu sau cu mânia treci la adversar.

Dă judecăţii tale timpul de a alege partea ce bună. Ce e mai dureros pentru un duşman decât să vadă pe adversarul său neatins de insulte? Să nu-ţi lepezi dreapta judecată şi să nu dai acces insultătorilor. După, cum cel ce loveşte pe cineva insensibil se pedepseşte pe sine, fiindcă nici pe duşman nu se răzbună şi nici mânia n-o consumă, tot astfel cel ce insultă pe cineva insensibil la pedepse, nu poate găsi o mângâiere a patimii sale. Dimpotrivă, se chinuieşte. El apare insultător, iar tu mărinimos, el mânios şi dificil, iar tu răbdător şi blând.

 

Mânia se vindecă printr-o cură de idei sănătoase

Exercitarea severă a dreptei judecăţi de care am pomenit, sau a înţelepciunii este profilaxia mâniei, cât şi temperare a patimei dacă aceasta s-a produs deja. Dreapta judecată era şi este la toate popoarele un zid de netrecut împotriva acestei patimi.

David zice: "Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea. Amuţit-am şi m-am smerit şi nici de bine n-am grăit şi durerea mea s-a înnoit." (Psalm 38, 2-3). Plutarh reproduce povaţa poetesei Sappho: "Când pieptul ţi-e sfâşiat de mânie, să-ţi ţii limba tăcută". Când Socrate simţea că se mânie, îşi îndulcea glasul, începea să surâdă şi privea blajin, nelăsându-se biruit de patimă. El lua o direcţie opusă ei.

Mânia se vindecă printr-o cură de idei sănătoase, prin sălăşluirea raţiunii în suflet, căci raţiunea e asemenea alimentelor sănătoase, care aduc sănătatea în fiinţa omului. Judecata trebuie să se opună mâniei şi s-o strângă în chingi.

Cine se opune de două, trei ori mâniei, reuşeşte prin a o învinge. Mânia, zice Sfântul Ambrozie, trebuie prevenită prin înscăunarea raţiunii sau a judecăţii la conducerea sufletului, ale cărui elemente ea le pune în ordine. Jugul şi frânele raţiunii temperează mânia, durerea, teama de moarte şi lovitura neprevăzută.

(Pr. Prof. Ioan G. Coman)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Încercări de a trata mânia.

Comentarii