Cezar STRATON

 Motto. Nu sunt un antipatriot culinar, să zic așa...și am tot scris-o...Noi nu prea avem a ne lăuda cu originalități și creații gastronomice, cu drept de ”copyright”...Sarmaua/sarmala, n-am inventat-o noi...(cetiți explicațiile de mai jos!)... Ciorba de burtă... nici ea nu-i prea românească...Poate plăcintele...cu nume jignitor pentru femeile noastre (”cu poalele-în brâu”) or fi, oare, un meniu ”băștinaș”?

Sarmale.  Termenul „sarma” provine din cuvântul turcesc „sarmak”, care înseamnă „rulou” sau „pachet”. Este vorba deci despre un ambalaj, o învelitoare care înfășoară o umplutură. Sarma se folosește în paralel cu alt cuvânt turcesc, „dolma”, cele două fiind folosite în multe limbi. În timp ce sarma se referă la modul de preparare (rulou), dolma înseamnă „lucruri umplute”, referindu-se la vegetale care sunt scobite pentru a putea primi umplutura. Dolma-lele gătite cu ulei de măsline, dar fără carne tocată, se numesc “yalancı”, care înseamnă „mincinos”, „fals” sau „falsificat” (Ludmila Pînzaru). Rețete. ” Rețetele și modul de preparare a mult-răspânditei sarmale pot varia în fiecare țară, dar cea mai bună metodă de a le găti este fierberea lentă, în vase mari de lut. În Croația și Bosnia, sarmaua conține carne tocată și orez, dar și carne de vită afumată. Croații folosesc carne de porc uscată, bacon și cârnați. În Dalmația însă, există o variantă numită „arambašići”, care nu conține orez, iar carnea este tăiată bucățele mici, și este condimentată cu lămâie, scorțișoară, cuișoare și alune. În Serbia, sarmaua se gătește cu varză murată, carne tocată, orez și condimente. Sarmalele sunt fierte îndelung, în vase mari, cu slănină și straturi de carne de porc afumată, foi de dafin și paprika. Uneori, sarmalele se desăvârșesc în cuptor, rumenindu-se și căpătând un gust deosebit. În Italia, sarmalele au fost aduse de refugiații din Dalmația, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Bulgaria se poate lăuda cu sarmale preparate din carne tocată, orez și iaurt. În Rusia, Ucraina, Polonia se numesc „golubtsy” și sunt preparate din frunze de varză. În unele zone ale Ucrainei, sarmalele sunt fierte în borș acru sau suc de roșii. Ucrainenii au introdus slănina în sarmale – fie este tocată, fie tăiată cubulețe. În Germania, sarmalele se numesc „Kohlrollen”, „Kohlrouladen” sau „Krautwickel” și sunt preparate tot cu foi de varză.” (Ludmila Pînzaru). ”Import”. ” În Suedia, se numesc „kåldolmar” și sunt umplute cu carne de porc tocată și, uneori, cu orez. Preluarea lor se datorează exilului în Moldova, la care a fost silit regele Carol XII, după bătălia pierdută la Poltava, din 1709. Regele s-a refugiat în cetatea Bender (Tighina) și, apoi, a petrecut doi ani în exil, încercând să-i convingă pe turci să-l ajute să înfrângă Rusia. Carol s-a întors în Suedia urmat de creditorii turci, de la care împrumutase bani pentru a-și finanța războaiele. Acești turci au locuit în Stockholm între 1716 și 1732, timp în care sarmaua a fost introdusă în bucătăria suedeză. Ea a fost menționată mai întâi într-o carte de bucate din 1755, scrisă de Cajsa Warg. Pe atunci se prepara din frunze de viță-de-vie, dar acestea au fost ulterior înlocuite cu frunze de varză, mai ușor disponibile în Scandinavia. În Finlanda, sarmalele sunt numite „kaalikääryleet” și sunt similare celor suedeze.” . Șampanie. ” Pentru șampania franțuzească, „La Belle Époque“ înseamnă perioada de glorie. Mari Duci și Arhiduci, pene de struț, can-can, mănuși glacé, demimondene, Art Nouveau, curse de mașini, Ballets Russes – toate sunt stropite cu valuri de vin efervescent. Șampania reprezintă chintesența luxului și abundenței: sclipește în cupele regilor, dar și în cele ale industriașilor, traversează oceane la bordul transatlanticelor, celebrează reușite aviatice – practic, „unge roțile vieții sociale”, după cum plastic se exprima, în 1882, editorul britanic Henry Vizetelly. Iar șampania însoțește toate evenimentele sociale: e omniprezentă la aniversări, festivități familiale, reuniuni mondene. Regele englez Eduard al VII-lea o savurează din conduri de balerină, legendara curtezană Cora Pearl, alintată și „Marea Orizontală”, se îmbăiază în licoarea cu proprietăți afrodisiace – așa cum avea să o facă, două generații mai târziu, Marilyn Monroe. Este vremea când marile case producătoare folosesc artele pentru a promova vinul efervescent. Pictorii Pierre Bonnard, Alphonse Mucha, Toulouse-Lautrec, Manet, Cezanne expun lucrări în care șampania e vedetă. Pe de altă parte, presa populară satirizează defectele elitelor, folosindu-se de simbolistica băuturii respective. Ce poate fi mai șic de-atât? Tot sub auspiciile spumoasei băuturi, prințul Gheorge Ghica, din ramura „Brigadier” a familiei și nepot al reginei Natalia a Serbiei, o ia de soție pe steaua Folies Bergère, Liane de Pougy.” (Loreta Budin). Stimulente. ” Din vremuri străvechi, datorită formei lor, fructele ca rodia, smochina sau avocadoul și legumele precum ceapa, prazul, sparanghelul au fost folosite pentru a stimula dorința sexuală și pentru a crește potența. În secolul al XIV-lea, medicul elvețian Paracelsus a observat că forma roadelor pământului indică în multe cazuri organele pentru care sunt benefice. Pentru creșterea potenței, el recomanda consumul de nuci, utile atât pentru creier, cât și pentru sănătatea aparatului reproducător.” (historia.ro). Miere. ”Te-ai întrebat vreodată de ce este numită „luna de miere” perioada imediat următoare căsătoriei? Se pare că denumirea provine de la un obicei străvechi care consta în consumarea de-a lungul unei luni de către tinerii căsătoriți a unei băuturi făcută din miere fermentată. Însuși medicul grec Hipocrate prescria mierea ca tonic sexual. În timp, s-a descoperit și motivul pentru care mierea are efect afrodiziac: ea conține bor, un mineral care reglează nivelul de estrogen și testosteron.” (historia.ro).