Cezar STRATON

Apropouri.Femeia în ”Apropourile” evreului înțelep Cilibi Moise (1812, Focșani – 1870, București).  De două lucruri este greu a se scăpa omul: de dinții răi din gură și de muierea rea din casă. Muierea care iubește pe bărbat, rar face păcat. Fapta muierească este vina bărbătească. Unele din femei sunt foarte credincioase, însă după moarte. Sunt unele muieri tare vrednice: în lipsa bărbatului fac de toate, până și prunci. Femeia este mai rea decât ceasornicul, fiindcă...nu poate fi reparată în caz de stricăciune.  Domnilor, am auzit că turcii au patru neveste, dar în Evropa sunt neveste cari au patru bărbați. Foamea și boala strică amorul.Muierile când mor cinstite numai curtezanii sunt de vină. Două femei se înveselesc: când una tânără îngroapă pe bărbatul ei bătrân, și când una bătrână se mărită cu un bărbat tânăr. Cochetărie. Agentul de circulație: - Doamnă, ați depășit 50! – A, nu încă domnule! Te rog! Doar că n-am apucat să mă machiez, azi-dimineață! Legi. Românii nu respectă legea, pentru că știu cine o face, cum și de ce. (Victor Eftimiu). P.S. Iată o relație cauzală mai valabilă azi decât în anul scrierii acestui enunț, 1936. Lăcuste.”De când cu lăcustele, mare păcat era pe bieții oameni. Veneau pe sus ca un nor negru și zburau ascuțit înainte, ca după Împăratul. Ieșeam cu mic, cu mare înaintea lor și fluieram, chiuiam, strigam, sunam din clopote și arămuri, se făcea zgomot mare ca să nu se lase pe bucate. Unde se lăsau, câmpul din verde se făcea pârlit. Le măturam cu măturoaiele în șanțuri, le pârleam cu paie. Uneori grăpau oamenii bucatele de verzi,cu grăpi de mărăcini, cu pământ mult pe ele, ca să le nădușească și să le strivească. Când se ridicau, rămâneau numai bețele la bucate și băligarul lor, care era alb și lungueț ca bobul de ovăz. Vitele n-aveau ce să mai mănânce și miros greu era pe câmp.” (I.A. Candrea și Ovid Densușianu, ”Din popor – Cum grăiește și simte poporul român”). Dilemă. Dilema bărbatului căsătorit: să am liniște sau dreptate!? Femei. Discuție între bărbați. – Ce ne-am face fără femei? – Ne-ar durea în cur. Părinți.Se întoarce fata de la întâlnire. Conversaţie cu mama: - Cum a fost, e frumos? - Ahhh… Doamne, e suuuper! - Miroase bine? - Extraordinar. Un gentleman. - Cina a fost gustoasă? - Foarte gustoasă. Restaurant select. - Dar… asta…. A fost? - A fost… e pur şi simplu excepţional. Vine băiatul de la întâlnire. Conversaţie cu tata (care-și ridică, plictisit, ochii din ziar): - Da? - Da. - Bravo!. Regina Maria. ”Regăsesc căpșorul mândru care îl încânta pe Marcel Proust, nasul acvilin, armonios, gâtul prelung ce susține ferm greutatea unor perle enorme; revăd ochii atât de albaștri, atât de britanici în franchețea lor optimistă, atât de verzi în stranietatea pătrunzătoare și profunzimea lor slavă. Cariatida regală capabilă să poarte pe umerii puternici cele mai mari imperii, fiică a unei rase de semizei, regina e totuși foarte feminină, duioasă, nuanțată, sofisticată. Adolescentă, a crescut în bungalow-uri englezești așa cum alții trăiesc în palate; regină, a trăit în palate ca în cabane de țară. A format o generație; toți bărbații au fost îndrăgostiți de ea și încă mai sunt; bucureștenii s-au îmbrăcat, au trăit, au râs și au vorbit ca suverana lor. A deschis larg ferestrele, iar româncele au putut respira. S-a sustras etichetei greoaie de curte germană impusă de bătrânul rege și a instaurat dictatura animalelor și a florilor. A renunțat la tenebrosul brad al dinastiei Hohenzollern și l-a înlocuit cu flori parfumate din comitatul Kent. Și-a dezvelit dinții superbi, rareori ca să muște, mereu pentru a râde, înveselindu-i pe toți; căci nimeni nu știe să râdă ca regina: are accese de veselie atât de spontane încât, în anumite ocazii oficiale, cei din jur se agață de trena ei implorând-o: „Don‘t be funny”. (Paul Morand). Socializare. ”Colin Turnbull relatează despre relația tinerilor cu un model de personalitate, spre care ei aspirã și doresc sã și-l însușeascã în contactul nemijlocit cu el. Doi tineri cãlugãri budiști au hotãrât sã caute un mare înțelept de la care sã poatã învãța. Au cãlãtorit prin mai multe ținuturi înainte ca ei sã descopere. Când aceștia l-au gãsit, el era deja bãtrân și înconjurat de mai mulți discipoli. El le-a urat bun-venit celor doi prieteni și i-a întrebat pe fiecare de ce au venit atât de departe în cãutarea unui profesor. Unul dintre ei a spus: „Am venit sã învãț de la tine; voi fi discipolul tãu; învațã-mã tot ce știi tu“. Înțeleptul a zâmbit și a spus: „În acest caz poți rãmâne, și te voi învãța tot ce știu“. Celãlalt tânãr cãlugãr a spus: „Am venit sã fiu cu tine“. Înțeleptul s-a pãrut cã nu l-a auzit de prima datã, apoi s-a pregãtit sã plece și în timp ce se îndepãrta a spus: „De asemenea, și tu poți rãmâne“. Cei doi cãlugãri au împãrțit o chilie și împreunã au asistat la toate adunãrile discipolilor și au ascultat toate discursurile marelui înțelept. Unul a angajat înțeleptul într-o discuție savantã a scripturilor, iar înțeleptul l-a învãțat totul despre comentariile și arta dezbaterii și rațiunii. Celãlalt nu a luat parte activã la discuții. Lui, înțeleptul nu i-a spus nimic. Dupã câțiva ani, bãtrânul înțelept i-a chemat pe cei doi sub arborele sacru sub care el întotdeauna și-a ținut discursurile. Le-a spus cã va ține ultimul sãu discurs și cã se va devota Nirvanei. Amândoi au rãmas consternați și au întrebat de ce face asta. Cãtre unul a spus: „Ai venit sã înveți și te-am învãțat tot ce știu eu. Întoarce-te în lume și învațã pe alții pentru a fi învãțați; nimeni nu este atât de priceput ca tine în arta rațiunii“. Cãtre celãlalt a spus: „Tu ai venit sã fii cu mine. Ai devenit eu. Rãmâi și ajutã pe alții sã fie înțelepți“. Existã, așadar, mai multe moduri de a învãța și de a se iniția tinerii, în urma cãrora ei își aleg propriul drum în viațã. Socializarea este un proces activ, dar ea poate fi și pasivã, așa cum se desprinde din atitudinea fiecãruia dintre cei doi tineri cãlugãri budiști.” (Constantin Schifirneț).