“Constatări cu prilejul unei vizite la Gura Humorului” (I)

“Constatări cu prilejul unei vizite la Gura Humorului” (I)

„De la Dărmăneşti trenul urcă parcă tot mai greu. Linia ferată trece printre păşuni şi păduri. În curând este Cacica. Laşi în urmă ferăstraie, te întâlneşti cu vagoane pline de lemne şi scânduri. Bogăţia pădurilor coboară spre şes şi spre ţările îndepărtate. Ajungi la Gura Humorului. E o voiciune de culori în acest orăşel vesel, încadrat de munţi grei cu cetină deasă. În mijlocul văii şerpuieşte Moldova limpede şi plăcută. Pe căldurile lunii iulie îţi vine să faci o baie la fiecare cinci minute. Gura Humorului este situat la 500 m înălţime, oraş climateric de cea mai frumoasă aşezare şi cu deosebit efect pentru refacere şi odihnă. La o depărtare de 4 km. spre sud se află mănăstirea Voroneţ, monument dintre cele mai mari de artă, ridicată din verdele munţilor Moldovei spre slava neamului şi tăria bisericii ortodoxe”.

„Suceava”, Anul I, nr. 50, 7 Iulie 1939.          

„Rememorări”

„Şi a fost, cîndva, la Fălticeni, un parc. Copaci falnici, umbră, aer, mireazmă de tei, un pavilion cochet, bănci, iar în chioşc fanfara cînta. Întîi a venit o dispoziţie pentru prohibirea vînzării de băuturi spirtoase la pavilion, întrucît cheflii strică liniştea bolnavilor din spitalul de-alături. Apoi a venit nepăsarea care a ros chioşcul, a schilodit băncile, a întinat aleile şi a lăsat ciorile, toate ciorile din oraş, să năpădească arborii. Cîte-un chefliu, spun bolnavii, era, cîteodată, nostim. Ciorile-s doar gălăgioase, cumplit de gălăgioase, Cît despre pavilion, el moare încet, dar implacabil, cu fiecare fereastră care i se răpeşte, cu fiecare scîndură ce i se smulge, lăsat în voia vînturilor şi a...descurcăreţilor”.

„Zori Noi”, Anul XXIII, nr. 6708, Suceava, Vineri 11 iulie 1966.