Ion DRĂGUŞANUL

Satul Şerbăuţi, atestat, alături de Hânţeşti (de la „hanţă”, care înseamnă cal mic, mârţoagă), în 15 iunie 1431, când Cupcici face nişte schimburi de sate cu Catamare, în faţa Divanului lui Alexandru cel Bun.

În 17 martie 1492, Ştefan cel Mare întărea lui Şteful şi surorii sale, Marina, amândoi copii ai Maruşcăi şi nepoţi ai lui Şteful Jumetate, satul Şerbăuţi pe Siret.

În 9 decembrie 1662, Gligoraş, vătăman de Şerbăuţi, depunea mărturie la stâlpirea părţii de moşie a lui Hulubei din Calafindeşti.

În 8 septembrie 1682, popa, diaconul şi Pătraşcu, toţi din Şerbăuţi, erau martori la o vânzare de moşie a aceluiaşi Hulubei în Botoşeniţa.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Şerbăuţi, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „27 – toată suma caselor”, însemnând 2 femei sărace şi 25 birnici.

În 1775, satul Şerbăuţi avea 1 popă şi 49 familii de ţărani.

După cum rezultă dintr-o scrisoare a Divanului Moldovei către Creisamtul din Bucovina, din 16 februarie 1790, Constantin Sturza vornic a dat ginerelui său, Vasile Neculcea ban, satele Calafindeşti şi Şerbăuţi, cu condiţia ca el, Sturza, să le stăpânească atâta timp cât va fi în viaţă. Sturza le-a arendat negustorului armean Ivan Căprăi din Mărăţăi.

Biserica Sfântului Vasile din Şerbăuţi, construită în 1774 şi reconstruită, ca biserică nouă, în 1906, avea, în 1843, 759 enoriaşi, păstoriţi de preotul administrator Georgie Ilasievici, patron bisericesc fiind familia Wolanski. În 1876, patron bisericesc era Michael von Kapri, biserica avea 1.266 enoriaşi, paroh fiind Grigorie Cerniavschi. În 1907, când patron bisericesc era baronina Albina KAPRI, paroh era Eugen Siretean, născut în 1848, preot din 1880, paroh din 1890, cantor fiind, din 1904, Hariton Casparovici, născut în 1877.

Din 1885, avea să fie deschisă la Şerbăuţi o şcoală cu 4 clase[2].

O colectă publică pentru Societatea „Şcoala Română”, făcută, în 1893, în Şerbăuţi, de parohul Eugeniu Seretean, cuprinde următoarele nume de localnici: parohul din Călineşti Ioan Ştefaniuc, Grigori Aurite, Aurora Aurite, Elena Bendeschi, Natalia Setean, Ecaterina Mateiciuc, Teofila Ratca (soţia lui Vasilie de Radca, proprietar în Călineşti), George de Ursulean, Ioan de Malinescu, Nicolae de Volcinschi şi comerciantul Lazar Ştefaniuc[3].

În 10 octombrie 1893, Ileana, văduva lui Vasile Neculce, dăruieşte Şerbăuţii copiilor ei, Constantin şi Ioan, Ioan renunţând în favoarea lui Constantin, pentru alte moşii.

În 12 august 1810, Constantin Neculce arendează moşiile Calafindeşti şi Şerbăuţi, precum şi un sfert din Româneşti, pe 6 ani, pentru 840 „galbini de aur olandeji”, lui Iordache Cârste, angajând şi un vechil, pe Ilie Ilschi, în 7 aprilie 1812, care să primească venitul acestor moşii, iar Ilschi declară caduc contractul lui Iordache Cârste, în 25 iunie 1812, aflând, apoi, un alt arendaş, Iosef Volanschi, cel căruia fiul cronicarului Ion Neculce, Constantin, îi va arenda Calafindeştii, Şerbăuţii şi un sfert din Româneşti, în 22 februarie 1813, pe timp de 6 ani, pentru o sumă anuală de 600 galbeni olandezi. După o nouă arendare, în 22 februarie 1813, Costantin Neculce îi va vinde arendaşului Iosef Volanschi, în 19 iunie 1827, moşiile Calafindeşti şi Şerbăuţi, pentru 6.100 galbeni de aur olandezi.