Ion DRĂGUŞANUL

MOARA (II). Recensământul generalului Spleny[1], din 1775, consemnează ca trăitori în satul Bosanci, arondat Ocolului Mijlociu, 9 popi şi 161 ţărani, deşi, în urmă cu un an, în 1774, satul avea, conform Topografiei lui Werenka[2], 128 de familii, numărul acestora sporind, în următorul deceniu, la 238 familii şi tot atâtea gospodării.

Mitropolia Moldovei, care moşteneşte drepturile de proprietate ale Mitropoliei Sucevei, şi care arendase Bosancii armeanului Dimitrie Popovici (ulterior, o va vinde lui Iacob Gerlaczek), îi cere vechilului, în 31 octombrie 1810, să dea „loc de hrană” (deci, pământ cultivabil) noului preot al satului, Chifan Popovici.

Murind Iacob Gerlaczek, proprietarul Bosancilor, satul şi moşia sunt împărţite în două, de către Anicki, mandatar şi judecător de poliţie, prima jumătate revenind ca moştenire fraţilor lui Iacob Gerlaczek, Johann-Joseph, Carl şi Francisca, cealaltă jumătate revenind tutorii copiilor decedatului, Therese Gerlaczek.

Odată cu schimbările democratice ale anului 1848, în imperiul habsburgic, bosâncenii îşi văd ales în Dieta din Viena, un consătean, Simion Stanciu, cel care, mutându-se mai târziu la Salcea, va fi şi primul deputat ţăran din judeţul Botoşani în divanul ad-hoc al Moldovei.

În 18 februarie 1856, Smaranda Sturza, născută Vogoride, solicită, de la Paris, intabularea moşiilor ei, Bosance, Nemerceni, Strâmbu şi Roşia, toate în Bosancii de astăzi.

Cătunul Bulai (împreună cu cătunul Bursuci formează partea de comună numită Moara Carp), numit, în anul 1597, când era doar un câmp de fânaţ, Gropile[3], apoi, din 1669, deşi a fost populat abia după anul 1849, Bulai, după numele proprietarului, „Ionaşcu Bulai din Suceava, ce a fost vornic”[4], cuprindea, ca moşie, câteva bahne (Iazul Diaconului, Iazul lui Nica, Strâmbului, Iazul lui Bulai, Iazurile Slobozite), precum şi Schitul Mitocul (Mitocul Armenesc)[5].

Cătunul Frumoasa, amintit, în 1456, drept moşie în hotarul Borghineştilor, dar în variantă slavonă, precum întreg documentul, „Crasna, lângă Şomuz”[6], situată în partea nord vestică a moşiei comunale, lângă hotarul Litenilor, până în hotar cu moşia Areni, avea să fie subiect de dispută veşnică între bosânceni şi călugării Mitropoliei Sucevei. În 1582, moşia avea şi o selişte pustie, numită Săliştea Bulaiului[7], semn al unei vechi locuiri.

Cătunul „Hriasca pe Şomuzul Mic”, tăiat în două de frontiera bucovineană, dar „cu eleşteu şi pomăt”[8], care probează o veche locuire, pare să fi fost, în 1403, „Hreaţca, care-i aproape lângă târgul Sucevei”[9].

La Roşia, deci pe vatra străvechiului Borghineşti, aveau să arendeze moşii, ba chiar să-şi dureze case, în care să se aşeze pentru totdeauna unii dintre membrii familiei, muntenii din satele înfrăţite ale Câmpulungului, precum cea a vornicului comunei Breaza, Mihalachi Macovei, „Roşia (seliştea lui Mihalachi de lângă Bosancea)”[10], la care casă, în care îl aştepta Măriuţa, fata vornicului brezean, ar fi trebuit să ajungă, pe post de logodnic, în ziua de Crăciun a anului 1841, Iraclie Porumbescu.