Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 6 nov 2008 - Anul XIII, nr. 262 (3943)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9737 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6664 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Sprijin

Rozopol susţine dezvoltarea industriei casnice

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Candidatul PNL Suceava pentru un mandat de deputat în colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, Philip Rozopol, a declarat, ieri, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu locuitorii comunei Fundu Moldovei, că una dintre priorităţile mandatului său de viitor parlamentar va fi dezvoltarea industriei casnice în Bucovina.

În acest sens, el a precizat că scopul său este crearea unui cadru legislativ care să ajute fiecare familie din Bucovina pentru a-şi realiza propria afacere. Rozopol a mai arătat că un adevărat lider politic nu ar trebui doar să încerce să cunoască problemele bucovinenilor, ci să vină şi cu soluţii pentru rezolvarea lor, dar care trebuie să ţină cont şi de realităţile din teritoriu.

„Mulţi dintre politicienii suceveni se întreabă ce să facă cu meşteşugul bucovinean. Toată lumea crede că meşteşugarii trebuie să facă doar obiecte de artizanat, însă e fals. De asemenea, toată lumea crede că meşteşugar în Bucovina este doar cel care prelucrează lemnul. Din nou fals. Întâlnirile mele cu bucovinenii mi-au confirmat că industria casnică, gândită de mine, trebuie să îi înglobeze pe toţi cei care lucrează cu meşteşug şi, cel mai important, care să le ofere o sursă sigură de venit. Şi nu trebuie să privim cu admiraţie doar la marii investitori, asta mai ales atunci când în Bucovina există extrem de mult potenţial la nivelul oamenilor simpli”, a precizat candidatul liberal.

 

„Mai întâi trebuie să-i atragem pe bucovineni în activităţi economice”

Philip Rozopol a arătat că orice familie care poate să prezinte un produs, valorificabil din punct de vedere economic, ar trebui sprijinită pentru a-şi dezvolta propria afacere. În opinia liberalului sucevean, de pe urma dezvoltării unor astfel de surse proprii şi sigure de venit vor beneficia atât bucovinenii, cât şi Bucovina, ca regiune.

„M-am săturat să-i aud pe politicienii care promit că vor aduce investitori mari în Bucovina. Mi se pare o jignire să nu încerci mai întâi atragerea bucovinenilor în activităţi economice care să ofere prosperitate regiunii. Tocmai de aceea, datoria mea ca viitor deputat este să-i instruiesc pe oameni cum să facă bani”, susţine Philip Rozopol.

El a arătat că orice afacere care oferă produse făcute cu meşteşug şi care respectă tradiţia bucovineană se încadrează în industria casnică.

Liberalul sucevean a precizat că meşteşugarii care prelucrează lemnul sau fierul, cojocarii, şelarii, dar şi micii fermieri pot şi ar trebui să beneficieze de sprijin financiar şi legislativ pentru a-şi dezvolta activitatea.

Rozopol a declarat că sprijinul acordat de el întreprinzătorilor autohtoni se va materializa prin înlesnirea accesului bucovinenilor la programe de finanţare, astfel încât aceştia să reuşească atragerea de fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea propriilor afaceri.

„Problema oamenilor nu este că nu au auzit de aceste fonduri, ci că nu au fost instruiţi să le şi poată accesa. Datoria mea ca om este să îi sprijin prin experienţa şi cunoştinţele mele, iar ca deputat, să ofer un cadru legislativ care să permită accesarea fondurilor de către bucovineni, pentru bucovineni”, a încheiat Rozopol.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Rozopol susţine dezvoltarea industriei casnice.
 Vizualizări articol: 638 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 4 voturi
Rozopol susţine dezvoltarea industriei casnice3.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Nu stii ce vorbesti trimis de
( 6 nov 2008, 15:11:14
Prietene, habar nu ai ce inseamna mestesugarit si nici proiecte europene.

Cine are bani de cofinantare a proiectelor?

Cine mai e interesat de selarie si cojocarie?

Cum ar putea rezista pe piata mestesugarii astia?

Ce spui tu aici e gargara electorala. Reciti un text anacronic, care nu are nimic in comun cu realitatile din Suceava. Oamenii vor face bani dupa ce va fi infrastructura si dupa ce se vor crea locuri de munca cu salarii de minim 500 de E. Investitiile sunt motorul dezvoltarii, d-nule liberal, nu industria casnica:)))

PS. Cati mestesugari crezi ca mai sunt in Bucovina? Eu iti garantez ca mai sunt doar aia care sunt plimbati pe la expozitii si atat. Restul de fosti sau potentiali muncesc in Spania si Italia. Propunerile astea nu au obiect.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Politic local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei