Într-o lume în care grija părinţilor pentru copii ajunge să îi îndepărteze sufleteşte de aceştia, romanul „Tatăl celuilalt copil” reaminteşte un lucru fără de care orice efort, oricât de bine intenţionat, e în van: să te arăţi preocupat nu înseamnă să fii mâhnit ori să descoperi lipsuri şi ciudăţenii pe care să vrei cu orice preţ să le repari, ci să arăţi încredere şi să te porţi cu înţelegere.
Cu iubire. Ceva atât de simplu şi atât de fragil.
Viaţa unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, în care fiecare suferă sub povara rolului pe care i-l impune tradiţia
Aniversarea a douăzeci de ani îi oferă lui Shahab prilejul unei introspecţii asupra copilăriei sale, marcată de conflictele provocate în familie de refuzul lui de a vorbi şi de relaţia tensionată cu părintele său.
Povestea romanului „Tatăl celuilalt copil” conturează, prin ochii a două personaje, viaţa unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, în care fiecare suferă, într-un fel sau altul, sub povara rolului pe care i-l impune tradiţia.
Tatăl lui Shahab, Naser, este convins că datoria sa faţă de familie se limitează la a-i asigura confortul material, ignorând nevoile afective ale soţiei şi copiilor.
Maryam, mama lui Shahab, este nevoită să îşi sacrifice viaţa profesională pentru a se ocupa de casă şi de cei trei copii, iar sentimentele de neîmplinire care o macină îi umbresc viaţa de familie.
În momentul în care muţenia lui Shahab este interpretată de adulţii din jur drept simptom al deficienţelor mintale, neajunsurile existente între membrii familiei se acutizează tot mai mult. Shahab îşi pierde treptat încrederea în sine, ajungând la concluzia că a eşuat în datoria filială şi că nu este, de fapt, copilul tatălui său.
Sursa: www.libris.ro