Sorin Poclitaru: „Amalgam”

Prolificul autor humorean Sorin Poclitaru a scos recent de sub tipar, purtând marca Editurii EuroGraph, din Cluj-Napoca, un nou volum de versuri intitulat „Amalgam”.

„O claritate calmă, caldă deopotrivă, un aer clasic, bine sunătoriu, elegiac acum, glumeţ cât trebuie oleacă mai încolo”

Cartea, care conţine 118 poezii dispuse în două secţiuni, „Dragoste de natura (ta)” şi „Norocul de a fi ghinionist”, este prefaţată de Dinu Olăraşu şi are o postfaţă scrisă de subsemnatul (pe care editorul, probabil „cu naşu-n suflet”, l-a botezat, pe fila de titlu, Traian).

Cu coperta ilustrată de graficianul sucevean Mihai Pînzaru PIM, cartea are, aşa cum remarcă prefaţatorul „o claritate calmă, caldă deopotrivă, un aer clasic, bine sunătoriu, elegiac acum, glumeţ cât trebuie oleacă mai încolo”.

Nu ştiu dacă la Sorin Poclitaru dozele de iubiri pierdute, regrete nevindecate, pierderi irecuperabile, ecouri întârziate şi alte cutremurări sufleteşti se mixează după o reţetă în care „mercurul” interior are rolul şi rostul esenţial pentru a alcătui „Amalgam”-ul de faţă, sau, uzând de o altă accepţiune a termenului, avem de-a face cu un amestec în care elementele componente nu sunt cântărite cu o sensibilă balanţă farmaceutică, ci sunt combinate spontan, potrivit stărilor de moment ale acestui alchimist al cuvântului, dar produsele athanorului său sufletesc au un efect miraculos asupra celor care-i citesc versurile.

Sorin Poclitaru, care are simţul splendorii, dar ascunde şi un cârcel în suflet, îşi scutură pe file de carte lumina şi cenuşa din gând

Cu un ochi Sorin Poclitaru vede lucrurile prin lentila limpede şi suavă a copilăriei, cu celălalt priveşte prin ocheanul mai aburit al maturităţii, care-l apropie de întâmplări, stări şi sentimente cândva trăite şi-l transpun într-un univers în care poate să traverseze timpul şi frontierele dintre lumi strecurându-se în intervalul dintre neanturi şi aşteptând momentul propice reintrării în scenă în clipa aceea astrală în care timpul se opreşte şi începe să curgă invers.

Pisând şi amestecând în mojarul interior săruri amare de confesiuni fragmentare, dezamăgiri existenţiale, destrămări interioare, dar şi cristale translucide de reverii senine, alchimistul acesta, trăitor sub cupola înstelată a cerului de la marginea estică a Obcinilor Bucovinei, îşi dizolvă prafurile în soluţiile multicolore din retortele laboratorului său oniric în care-şi distilează poemele.

Autorul acestui „Amalgam”, care prin poemele sale cu putere de exorcizare îşi construieşte trepte spre intangibil, a reţinut de la Huxley că „experienţa nu este ceea ce ţi se întâmplă, ci ceea ce înveţi din ceea ce ţi s-a întâmplat”.

Sorin Poclitaru, care are simţul splendorii („A nins lumina şi-a-ngropat copacii...”), dar ascunde şi un cârcel în suflet („Acolo în mine, s-a stins într-o zi / Tot zâmbetul strâns ca un bulgăr de sare...), îşi scutură pe file de carte lumina şi cenuşa din gând.