Pagina de carte: Mircea Stănescu: „Reeducarea în România comunistă (1945-1952)”

Istoricul Mircea Stănescu, doctor în filosofie al Universităţii Bucureşti, consilier principal la Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, a realizat o lucrare în care îmbină informaţia istorică şi analiza sociologică într-un clişeu psihologic, creând, prin mărturii şi prin descrierea unor fapte, imaginea „activităţii de reeducare” din închisorile regimului comunist.

Pedagogia lui Makarenko şi reeducarea de tip Piteşti

Primul volum al acestei lucrări, care prezintă o istorie a reeducării în închisorile comuniste de la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50, debutează cu o succintă analiză a pedagogiei lui Makarenko, fondatorul acestei metode, care a fost însărcinat în primele decenii ale secolului trecut  de către autorităţile sovietice cu reeducarea tinerilor delicvenţi din coloniile „Maxim Gorki” şi „Dzerjinski”.

Reeducarea de tip Piteşti reprezintă în esenţă un proces accelerat al celui desfăşurat la nivelul întregii societăţii româneşti, penitenciarele fiind laboratoarele în care au fost experimentate noile metode de făurire a „omului nou”, în conformitate cu principiile ideologiei marxist-leniniste.

Autorul prezintă „precedentele reeducative” din închisorile Aiud şi Suceava, care s-au diferenţiat de reeducarea tip Piteşti prin caracterul nonviolent.

În aceste penitenciare, deţinuţii participau la colocvii de îndoctrinare, în cadrul cărora era indusă ideologia marxist-leninistă şi erau proslăvite realizările regimului comunist.

Aceste „tentative de reeducare” au fost organizate, între anii 1945 - 1948, de către administraţiile locurilor de recluziune în toate închisorile în care se aflau deţinuţi politici.
Sunt analizate totodată procedeele de reeducare de la Braşov - oraşul Stalin la acea vreme, unde reeducarea a eşuat ca urmare a opoziţiei unor deţinuţi şi a refuzului directorului penitenciarului de a permite aplicarea metodelor violente de la Piteşti.

Cele trei etape ale reeducării

Autorul lucrării semnalează cele trei etape ale reeducării: demascarea externă, demascarea interioară şi postdemascarea, sau ideologizarea.
Prima etapă se realiza în doi „timpi”: „demascarea din interior”, în care deţinuţii erau „forţaţi să-şi denunţe toate actele şi atitudinile, precum şi atitudinile celorlalţi, susceptibile a fi împotriva regimului şi administraţiei închisorilor” şi „demascarea din exterior”, în care deţinuţii supuşi reeducării îşi declarau în faţa şefului comitetului de reeducare şi a martorilor activitatea desfăşurată înainte de data arestării.

Demascarea interioară reprezenta „momentul ficţiunii”, faţă de „momentul adevărului”, cum este numită demascarea din exterior, prima etapă a reeducării.

În cadrul celei de a doua etape, deţinuţii erau obligaţi să inventeze tot felul de calomnii, care mai de care mai injurioase, despre convingerile lor politice, tradiţiile şi credinţele lor religioase, precum şi despre familiile lor. Postdemascarea viza ideologizarea deţinuţilor prin discutarea doctrinei şi practicilor comuniste. La Piteşti au existat în perioada reeducării două „şcoli de cadre” la care au participat membrii „comitetelor de reeducare”, aceştia având parte de un regim de detenţie special.

O carte cu valoare de document, indispensabilă tuturor celor care cercetează istoria reeducării din România

Istoricul Mircea Stănescu consideră că prin cele trei faze ale reeducării se realiza ruperea de trecut, se confirma şi se întărirea această desprindere şi se producea „revelarea adevărului ideologic”.
Piteştiul era laboratorul de experimentare al torturilor fizice şi psihice menite să zdrobească rezistenţa deţinuţilor şi obţinerea adeziunii ideologice totale.

Declaraţiile deţinuţilor implicaţi în reeducare, a cadrelor de anchetă şi a personalului de la locurile de detenţie, interviurile realizate cu supravieţuitorii fenomenului Piteşti, precum şi cunoaşterea de către autor a lucrărilor memorialistice şi de specialitate conferă cărţii o valoare de document făcând-o indispensabilă tuturor celor care cercetează sau vor cerceta istoria reeducării din România.

Cartea, care comemorează suferinţele îndurate de deţinuţii supuşi acestui experiment şi relatează istoria fenomenului reeducării, are şi un rol justiţiar întrucât informaţiile prezentate pot oferi probe pentru cei care instrumentează procesul comunismului, ca regim ilegitim şi criminal.

Sursa: www.phoenixmission.org