Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
O carte pe zi: „Călătoria oamenilor Cărții”
Autor: Olga Tokarczuk
Traducător: Constantin Geambașu
Apariție: 2019
Nr. pagini: 232
Editura: Polirom
Olga Tokarczuk este autoarea mai multor romane, “Călătoria oamenilor Cărţii”, „Casă de zi, casă de noapte”, „Străveacul şi alte vremi”, „Rătăcitorii”, „Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor”, „Cărţile lui Iacob” şi a două volume de povestiri, traduse în peste cincizeci de limbi. În anul 2018, romanul „Rătăcitorii”, la a cărui lansare The Bookseller afirma că Olga Tokarczuk este „probabil unul dintre cei mai mari scriitori în viaţă de care n-aţi auzit”, a fost distins cu Man Booker International Prize. Pentru întreaga carieră literară, a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2018.
Descriere
„Barbarii nu călătoresc, ei se îndreaptă pur şi simplu către o anume destinaţie sau invadează teritorii.” Olga Tokarczuk
„Călătoria oamenilor Cărții” este un roman de ficțiune istorică și de ficțiune religioasă.
Un grup de oameni luminați încep o călătorie al cărei scop este să găsească Cartea, un volum care conține esența înțelepciunii pământești și care are darul vindecării. Această călătorie, uneori chiar aventuroasă, le poate schimba nu numai soarta, ci și istoria întregii omeniri. În Pirinei, locul spre care se îndreaptă eroii, într-un defileu montan greu accesibil, în zidurile unei mici mănăstiri, se află Cartea care a fost ascunsă de secole. Este o parabolă a creației și a scrierii și a relației dintre acestea. Romanul, scris în tinerețea scriitoarei, este o adevărată mină de motive pe care Olga Tokarczuk le-a dezvoltat în lucrările sale ulterioare, câștigând recunoaștere internațională și admirație din partea cititorilor în același timp.
Frânturi din „Călătoria oamenilor Cărții”
„A ascuns Cartea într-un loc ce i s-a părut creat în acest scop: într-un defileu de munte, unde pustnici în căutarea singurătăţii îşi construiseră o mică mănăstire. Lor le-a încredinţat Cartea, promiţîndu-şi că se va întoarce abia după ce îi va fi pregătit pe oameni pentru acceptarea ei... Alese şapte oameni înţelepţi şi demni şi împreună cu ei întemeie Frăţia, ce avea să se ocupe de reformarea lumii şi de pregătirea acesteia pentru schimbarea ce urma să vină. Dar în planurile măreţe ale lui H.R.C. interveni, cum se întîmplă de obicei, istoria. Se făcură două războaie unul după altul, apărură noi reformatori... Începură persecuţiile, se aprinseră rugurile. Privind stelele şi cercetînd proprietăţile materiei, oamenii se apropiau uneori la un pas de adevăr, dar apoi anulau totul în faţa noilor camere de tortură ce apăreau ca tarabele la iarmaroc. H.R.C. muri la Anvers, cu faţa brăzdată de zbîrciturile amărăciunii. Înainte de a se stinge, cu mîna tremurîndă, întocmi pe un petec de hîrtie harta munţilor în care ascunsese Cartea, cu speranţa naivă că marea învolburată a istoriei se va linişti, iar oamenii se vor ocupa în cele din urmă de ceea ce este mai important.”
