N-ai economisit... vine Dan!

Populația planetei crește, resursele minerale și energetice scad, conflictele se extind, migrația este la apogeu și viitorul în general nu arată bine. Problemele se acutizează în domeniul sănătății (pandemii), se mențin grave în accesul la educație (lumea fanatismului islamic), sărăcia extremă se menține la cote de neacceptat în secolul 21 și discrepanțele în nivelul de trai între Nord și Sud (generic vorbind) sunt tot mai mari. Toate acestea sunt ingredientele unei bombe cu ceas care riscă să arunce lumea într-un conflict mondial. Aplanarea, reducerea urgentă a tensiunilor la nivel mondial necesită bani, sume enorme care trebuie colectate și dirijate sub formă de ajutoare către cei mai loviți de soartă. Această acțiune extrem de importantă și cumplit de dificilă necesită o colaborare cât mai extinsă pe plan mondial care să angreneze state, organizații civile (ONG), instituții internaționale, dar și capitalul privat, care este majoritar într-o vistierie mondială imaginară.

Apare, ca întotdeauna când este vorba de fonduri, lupta între interesul privat sau de grup și cel general (în realitate beneficiarii finali ai ajutoarelor). Putem privi și dintr-o perspectivă socială, respectiv acțiuni de caritate sau de necesitate (adică în folosul tuturor, săraci sau bogați). Există o singură planetă (Terra) și nimeni nu se poate izola în bunăstare sau sărăcie. Suntem condamnați să trăim și să beneficiem în comun de oferta mamei natură și de rezultatele muncii, mai eficiente sau mai slabe, a celor activi. Se pune întrebarea esențială în rezolvarea problemelor mondiale: Cine pune banii? Sursele de finanțare sunt, în mare, trei, respectiv cele colectate de organizații internaționale, fondurile unor organizații statale și cele provenite din donații private (caritabile) care se constituie și distribuie de ONG-uri! Cât de bine și corect față de beneficiari își desfășoară activitatea cei care și-au asumat sarcina imensă de a susține zonele slab dezvoltate ale planetei și locuitorii lor este o discuție subiectivă și fără sfârșit sau concluzii finale. Organizațiile internaționale care intervin în țările cu dificultăți majore cu ajutoare materiale (hrană, medicamente, adăposturi temporare etc.) sau financiare (sprijinirea guvernelor în pragul incapacității de plată) sunt în general în subordinea ONU (agenții specializate). Dispun de fonduri consistente rezultate din cotizațiile tuturor membrilor ONU și organizează asistența umanitară și financiară în urma hotărârilor conducerii organizației. Domeniile în care agențiile ONU acționează sunt foarte diverse și merg de la educaţie, sănătate, problemele refugiaților și ajung până la menținerea păcii prin celebrele ”căști albastre”.

Unele state (nu și cele autoritare, în general) au constituit fonduri naționale destinate intervenției în zonele lovite de război, secetă, epidemii sau pur și simplu de sărăcie extremă. Sunt noțiuni democratice, cu reprezentanți la conducere conștienți de riscurile planetare și popoare cu un simț dezvoltat al grijii față de semenii în dificultate. Și nu sunt doar cele mai mari țări (Norvegia este un exemplu, inclusiv prin fondul norvegian pentru refugiați). Este bine să sprijini cultele religioase, dar oare nu este și mai ”primit” să-i ajuți pe cei cu nevoi existențiale? Mă refer la România!

O sursă tot mai importantă de finanțare a popoarelor în suferință este mediul privat, atât prin donații (mai mici, dar foarte numeroase) ale cetățenilor obișnuiți, cât și prin proiectele de anvergură ale marilor bogați. Ca o remarcă personală aș spune că miliardarii din China (țara cu cei mai mulți), Rusia și chiar India au uitat complet de problemele planetei și sunt adepții actelor de caritate la ordin. Bogații lumii care doresc să întoarcă o parte din câștig către cei vitregiți de soartă sunt foarte eficienți în sănătate, educație și mediu.

Colaborarea stat/domeniul privat este clar viitorul dezvoltării.

Dan Strutinschi