Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 24 apr 2024 - Anul XXIX, nr. 96 (8625)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Părerea lui Dan

Ne plac golanii!!

Nu puteam să trec cu vederea de manifestările de primitivi (se manifestă sau chiar sunt?) ale "minunațiilor" noștri parlamentari și ale demnitarilor în general (câtă demnitate!) în spațiul public. Înjurături, îmbrânceli, jigniri prin comparație cu animalele domestice (cine este afectat, animalul sau demnitarul, în onoare?) etc. Când asemenea manifestări se întâmplă în mahalale intervine poliția și îi calmează pe cei agresivi cu amenzi sau cu bastoanele. Ce se întâmplă în Parlament? Aceste ființe ne reprezintă? Sunt cei mai buni fii (și fiice) ai națiunii?

Cei bătrâni ca mine își amintesc de Parlamentul anilor 90 când, cu toată pasiunea pusă în promovarea politicii partidului propriu, conduita era civilizată, chiar exemplară. Îndrăznesc să afirm că modelele comportamentale erau seniorii politici, cu educația interbelică și cu prestigiul dat de rezistența în pușcăriile bolșevice. Atacurile asupra oponenților erau argumentate, corecte și, de multe ori, însoțite de ironii fine. Derapaje erau rare (România Mare sărea în evidență!) și aparțineau unor lideri educați, gen Vadim Tudor. După 2000, odată cu retragerea seniorilor politicii românești, din păcate fără urmași de aceeași factură, scena publică a fost invadată și, mai rău, a devenit dominată de personaje care se comportă ca în ultima cârciumă din port.

Iar după 2020 tonul comportamental îl dau cei din galeriile sportive și din mahalalele rău famate. Lipsa de educație, obrăznicie extremă și mesaje adresate celor frustrați sau de-a dreptul eșuați social caracterizează noua clasă politică, în bună parte. Golănia lor este prezentă permanent pe ecran și face ca imaginea despre politicieni, și așa foarte proastă, să ajungă catastrofală. Această stare de fapt face ca oamenii educați, cu performanțe profesionale și prestigiu în comunități, să refuze implicarea în politica și gestionarea problemelor naționale și locale. Iar cetățenii, prin vot, promovează golanii spre cele mai înalte funcții, atât din lipsă de alternative, cât mai ales din apreciere față de aceste creaturi submediocre și agresive.

Cum s-a ajuns aici? De ce a penetrat mitocănia la vârful societății? Consider că educația în familie (cei șapte ani de acasă) este responsabilă, prin modelele pe care părinții le oferă copiilor. Școala, la rândul ei, se dovedește timidă și ineficientă în formarea unui comportament civilizat. Iar societatea în ansamblu, prin oferirea unor modele de succes de toată jena (starlete, maneliști, afaceriști interlopi etc.), încheie formarea dezastruoasă a noii generații. Care trebuie să muncească și să ne asigure pensiile! Sau măcar înmormântările!!!

Trebuie să ne întrebăm, totuși cine îi iubește, folosește și finanțează pe acești golani ajunși lideri de opinie, conducători de partide și aleși în cel mai important for al democrației, parlamentul. Dacă de iubit și votat ne-am cam lămurit, respectiv doar 38% din simpatizanții lor muncesc sau sunt cuprinși în școli, cine îi finanțează? Categoric cei care vor răsturnarea democrației prin forță și instaurarea unei "dictaturi luminate" sau măcar transformarea României într-un stat slab, cu instituții timide în care pot să facă orice (citește ilegalități!). Privind astfel avem explicația apariției golanilor în prim-planul vieții românești sub toate aspectele, dar și a mediatizării oribil de intense. Iar păpușarii îi vor înlocui permanent pe mitocani în momentul uzării lor cu alții de aceeași teapă. Am asistat și vom mai asista!

Întrebarea de final este: Cum sună viitorul? Pentru dumneavoastră, că eu mi-am expus părerea prin articol!

PS Toți demnitarii spun că respectă deciziile CCR! Sunt judecătorii CCR fără "pată și prihană"? Nu greșesc, mai ales intenționat? Nu cred! Constituția de până în 2003, sub acest aspect, era mai cinstită!

Dan Strutinschi

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ne plac golanii!!.
 Vizualizări articol: 387 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ne plac golanii!!0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Autentificaţi-vă pentru a posta comentarii!
Remember
Am uitat parola Înregistrare

Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei