Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 21 feb 2024 - Anul XXIX, nr. 42 (8571)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6285 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   6 imagini |   ø fişiere video

Gala de Excelenţă

Premierea performanței în sportul fălticenean

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Primăria și Consiliul Local al municipiului Fălticeni au organizat, luni, 19 februarie, ediţia a VI-a a Galei de Excelenţă. Ediţia din acest an a Galei, găzduită de Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, a inclus, pentru al șaselea an, premierea sportivilor cu rezultate deosebite în competiţiile naţionale şi internaţionale şi a antrenorilor care i-au pregătit pentru a obţine aceste rezultate.

În anul 2023 sportivii legitimaţi la cluburile sportive din municipiul Fălticeni,  respectiv CSS „Nicu Gane”, ACS „Nada Florilor” şi ACS „Şomuz”, s-au remarcat în competiţii de canotaj, atletism, box, tenis de masă, tenis de câmp, volei şi au dus cu mândrie numele oraşului în concursurile naţionale şi internaţionale, fiind o prezenţă aproape permanentă pe podiumurile de premiere şi obţinând numeroase locuri I.

Gala de Excelenţă este o modalitate de recunoaştere a valorilor, de recompensare şi de motivare a sportivilor, tineri care, în fiecare zi, prin munca și dăruirea lor pentru sportul pe care-l practică, vin cu rezultate cu totul şi cu totul excepţionale pentru Fălticeni şi nu numai.

Prof. Gheorghe Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni, a spus:„Facem această festivitate de premiere cu o mică întârziere față de cum eram obișnuiți, la sfârșitul anului, pentru că au fost niște reglementări care nu ne-au permis să o organizăm. Au mai fost câteva ramuri sportive care, la sfârșit de an, au avut campionate naționale sau concursuri foarte importante.

Astăzi premiem 70 de sportivi și 9 antrenori, cei mai merituoși, cei mai talentați, care au obținut rezultate extraordinare la finalele campionatelor naționale și internaționale pe diverse ramuri sportive. Municipiul Fălticeni finanțează, prin proiectele specifice depuse de cluburile și asociațiile sportive, o gamă mare de activități sportive atât pentru sportul de masă, cât și pentru sportul de performanță și ne bucurăm că ați reușit să obțineți în anul 2023, la nivel național și internațional, rezultate extraordinare de care ne-ați făcut să fim mândri. Vă asigurăm de întregul nostru sprijin atât pentru activitatea sportivă de pregătire, cât și pentru activitatea sportivă de performanță și sunt convins că în anul 2024, la fel cum se întâmplă în fiecare an, rezultatele se vor menține pe o linie ascendentă și vom avea motive să ne bucurăm de tot ceea ce înseamnă meritele și modul în care ne reprezentați în țară și străinătate. Felicitări tuturor și dați-mi voie să vă aplaud, pentru că știu câtă muncă este în spatele fiecărui rezultat obținut, știu câtă muncă, câte sacrificii, câtă sudoare se află în spatele fiecărei medalii, fiecărui loc pe podium sau mențiune.

Dacă ar fi să vorbim despre rezultatele la nivel județean sunt foarte multe, dar de data aceasta premiem performanța adevărată, care înseamnă locuri pe podium la nivel național și internațional”.    

 

Aprecieri și încurajări din partea comunității

 

Gala de Excelenţă nu este doar o ceremonie de premiere, ci și un eveniment în care sportivii primesc aprecierea și încurajările meritate din partea administrației publice locale și a Consiliului Local, la evenimentul din data de 19 februarie fiind prezenți alături de sportivi, antrenori, părinți, bunici, susținători ai sportului și consilierii locali. În cadrul galei, toți cei care au urcat pe scenă au simțit mândria și susținerea întregului municipiu, aplauzele primite încurajându-i să continue să depășească limitele și să aducă acasă sentimentul de mândrie pe care fiecare român îl caută.

Fiecare sportiv a primit de la primarul Cătălin Coman o diplomă de merit și un premiu în bani, care a variat, în funcție de performanță, între 300 și 2.000 lei.

Referindu-se la performanțele remarcabile obținute de canotorii fălticeneni, primarul Cătălin Coman a precizat că de aici au plecat campioni europeni, sportivi medaliați la campionate mondiale, dându-l ca exemplu pe Ciprian Tudosă, Cetățean de Onoare al Fălticeniului, care a câștigat argintul la Campionatele Mondiale de Canotaj și medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo din 2020.

„Sunt convins că din cei prezenți astăzi pe scenă vor fi și viitorii medaliați la campionatele mondiale, europene și la jocurile olimpice. Se va întâmpla acest lucru mai ales că în această vară vom inaugura și Baza nautică de canotaj din Fălticeni, o investiție de 5,5 milioane de lei, jumătate din sumă fiind asigurată de Primăria Municipiului Fălticeni și jumătate de Consiliul Județean Suceava. Canotorii fălticeneni și suceveni vor avea cele mai bune condiții de pregătire și sunt convins că vor primi și pe ceilalți sportivi pentru a face câteva ore de pregătire în baza nautică”, a precizat primarul Cătălin Coman.  

Organizarea Galei de Excelenţă în luna februarie a fost stabilită şi în funcţie de calendarul competiţiilor în care sunt angrenate o parte din secţiile cluburilor care au sportivi incluşi pe lista de premiere.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Premierea performanței în sportul fălticenean.
 Vizualizări articol: 575 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.3 din 3 voturi
Premierea performanței în sportul fălticenean2.353

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei