Atacurile de panică și hiperventilația

Reeducarea respirației este una dintre metodele prin care putem să luptăm împotriva atacurilor de panică. Reeducarea respirației este o componentă esențială a oricărui pachet de tehnici de terapie a tulburării de panică. Spunem „pachet” pentru că nicio tehnică nu este suficientă decât dacă este făcută împreună cu celelalte și în viața de toate zilele trebuie aplicate împreună.

Metoda de reeducare a respirației se bazează pe teoria hiperventilației în procesul de apariție a atacurilor de panică, teorie care presupune că prin reînvățarea felului cum respirăm putem să obținem rezultate pozitive în lupta cu tulburarea de panică. Învățând să respirăm rar putem reduce sau chiar ține sub control un atac de panică încă de la debutul lui. Foarte mulți oameni cu atacuri de panică au constatat din propria experiență cât de importantă este respirația în amplificarea sau diminuarea simptomelor panicii.

Elementul central al programului de reeducare a respirației este hiperventilația. Hiperventilația apare atunci când un individ respiră rapid. Aceasta se petrece de obicei când cineva face un efort fizic sau când trăiește o emoție puternică, mai ales de natură anxioasă. Activarea reacției de alarmă a organismului în fața unui pericol duce la hiperventilație în mod automat. Cu toate astea, unii oameni respiră mult mai rapid decât o solicită condiția fizică sau emoțională în care se află. Astfel, există indivizi care obișnuiesc să respire frecvent chiar în repaus. Hiperventilația conduce la scăderea conținutului de dioxid de carbon din sânge, la creșterea alcalinității sângelui (creșterea pH-ului), contracția mușchilor din pereții vaselor de sânge (vasoconstricție), creșterea excitabilității nervoase, creșterea producției de acid lactic în organism și descreșterea abilității oxigenului de a trece din sânge în celule.

Din punct de vedere istoric, hiperventilația a fost mereu asociată cu diverse tulburări psihologice și chiar psihiatrice, iar relația ei cu atacul de panică a fost de la început scoasă în evidență din cauza similarității dintre hiperventilație și simptomul de sufocare din atacul de panică. Hiperventilația se leagă în două moduri de atacul de panică. Poate genera simptome similare cu cele din atacul de panică și face parte din cortegiul de simptome ale atacului de panică.

Există trei moduri prin care se poate explica felul în care hiperventilația este legată de apariția atacurilor de panică.

Primul mod: când un individ respiră mai repede, în organism se produce o activare a sistemelor cerebrale care aparțin stării de veghe și de alarmă și, astfel, generează și alte simptome similare cu cele ale atacului de panică, și anume senzație de gâfâială, lipsă de aer, amețeală, palpitații, amorțeli etc., care produc stări de frică și ulterior panică la un individ hipersensibil la senzații corporale. Această panică produce la rândul ei creșterea frecventei respirației și astfel se închide un cerc vicios prin care hiperventilația se autoîntreține și întreține și atacul de panică.

Al doilea mod: indivizii cu atacuri de panică au o sensibilitate exagerată a centrului respirator la dioxidul de carbon din sânge. Respirația este un act involuntar, automat, în mare parte inconștient, care este dirijat de centrul respirator de la baza creierului, centru care este sensibil la nivelul dioxidului de carbon din sânge. Centrul nervos dirijează frecvența respirației în așa fel încât să țină concentrația dioxidului de carbon sub limita în care s-ar produce daune pentru organism. La persoanele hipersensibile, centrul respirator comandă creșterea frecvenței respirației la niveluri de dioxid de carbon mai mici decât la un individ „normal”. Acești indivizi au atât tendința de a respira neregulat, cât și de a respira mult mai frecvent atât în repaus, dar mai ales la cele mai mici eforturi sau emoții. Ei resimt senzația de lipsă de aer la cele mai mici modificări și o trăiesc ca o senzație de sufocare. În mod normal, când se activează reacția de alarmă a organismului apare și hiperventilația, împreună cu alte modificări ale organismului care-i pun în poziția de a face față pericolelor. Se vorbește în acest caz de o falsă senzație de sufocare, pentru că ea nu este acoperită de o nevoie de aport de oxigen și de eliminare de dioxid de carbon. Senzația de sufocare cheamă repede frica și declanșează reacția de alarmă și cascada de simptome de panică.

Al treilea mod se bazează pe constatarea că trebuie să existe un echilibru între nivelul oxigenului și al dioxidului de carbon în sânge. Imediat ce oxigenul a ajuns în sânge prin procesul de inspirație, el este legat de hemoglobină, o proteină complexă care dă culoarea roșie a sângelui și care poate fi considerată cărăușul oxigenului în tot organismul. La nivelul țesuturilor oxigenul este eliberat de hemoglobină și este preluat de celule care îl folosesc la funcționarea lor. Această eliberare a oxigenului din combinația cu hemoglobină se face datorită prezenței dioxidului de carbon. Dacă nu ar fi acesta, oxigenul ar rămâne legat de hemoglobină și nu ar putea fi utilizat de celule. Atunci când o persoană hiperventilează, aceasta are tendința să elimine mai mult dioxid de carbon decât e necesar. Există oxigen în sânge, dar el nu poate fi utilizat de celule și rezultatul este același ca și când nu ar fi oxigen. La un individ cu tendință la hiperventilație există o excitabilitate anormală a centrului respirator și aceasta explică variațiile mari în frecvența respirației, variații care nu concordă cu cerințele fiziologice de moment ale organismului.

Cu cât suntem mai anxioși, cu atât respirăm mai frecvent. Mai mult, există o corelație între frecvența respirației și gradul reacției de alarmă, astfel încât cu cât respirăm mai frecvent cu atât reacția de alarmă se activează mai mult.

Reeducându-ne respirația ne vom aduce calmul în corp și in minte, important este să fim tenace și să practicăm tehnicile de reeducare destul de mult timp pentru a seta centrul respirator cu un alt regim de activitate. În plus, trebuie să repetăm aceste tehnici periodic, mai ales atunci când constatăm că suntem pe cale să revenim la vechiul model de respirație.

Reeducarea respirației este o tehnică prin care noi preluăm controlul propriei respirații și combatem stările de anxietate și panică.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com