Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 22 iul 2023 - Anul XXVIII, nr. 170 (8394)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9751 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5879 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   17 imagini |   ø fişiere video

50 de ani de la căsătorie

56 de cupluri din Fălticeni au sărbătorit „Nunta de Aur”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

56 de cupluri din municipiul Fălticeni care împlinesc în acest an 50 de ani de la căsătorie au fost sărbătorite de municipalitate joi, 20 iulie, la Catedrala „Învierea Domnului”. Alături de cele 56 de familii sărbătorite au fost primarul Cătălin Coman, administratorul public Alexandru Rădulescu, viceprimarul Constantin Bulaicon, consilierii localii, copii, nepoţi, strănepoţi, rude, cunoştinţe, fini, vechi prieteni. Slujba de mulţumire a fost oficiată de preotul protopop de Fălticeni Adrian Dulgheriu împreună cu un sobor de preoţi din urbea de pe Şomuz. Conform tradiţiei din ultimii 14 ani, naşii „cuplurilor de aur” care au fost sărbătorite au fost tinerii Florin şi Ana Maria Badiu, una din ultimele perechi de tineri căsătorite la Primăria Fălticeni, în luna iulie.

„Nunta de aur” este un eveniment care are o tradiţie neîntreruptă de 22 de ani la Fălticeni şi se desfăşoară în ziua în care este prăznuit Sfântul Ilie, patronul spiritual al oraşului.

 

„Cununa bătrânilor sunt nepoţii lor. Mândria copiilor sunt părinţii lor”

În cuvântul său, preotul protopop Adrian Dulgheriu a vorbit despre binecuvântarea de a ajunge în faţa altarului, cu ocazia hramului Fălticeniului, a celor care în urmă cu 50 de ani şi-au unit destinele pentru a participa la o rugăciune de mulţumire şi de recunoştinţă în faţa lui Dumnezeu pentru că au fost învredniciţi să ajungă aceste zile şi pentru a primi recunoştinţa comunităţii, a copiilor şi a nepoţilor pentru ceea ce au făcut de-a lungul vieţii.

Preot protopop Adrian Dulgheriu a spus: „Participăm şi anul acesta la un eveniment forte frumos, un eveniment care se perpetuează, şi lucrul acesta este foarte important pentru că cinstim pe cei care sunt părinţii, bunicii şi cei de aproape. Vreau să vă pun la inimă un verset din Sfânta Scriptură, din Cartea Pildelor, care ne spune aşa: <Cununa bătrânilor sunt nepoţii lor. Mândria copiilor sunt părinţii lor>. Dacă ne uităm aici, în biserică, vedem, că pe lângă cei care sunt sărbătoriţi, cei care împlinesc anul acesta 50 de ani de împreună vieţuire, sunt o mulţime de nepoţi care vin să le mulţumească bunicilor pentru că au fost aproape de ei, au fost ţinuţi în braţe de ei, au fost educaţi de foarte  multe ori de ei şi, poate, uneori bunicii s-au jertfit pentru aceştia. Versetul de care aminteam nu spune doar că acea cunună a bătrânilor sunt nepoţii, ci vine şi spune <Mândria copiilor sunt părinții lor>. Alături de dumneavoastră sunt copiii, care se bucură pentru dumneavoastră, sunt mândri de părinţii lor, sunt mândri că i-au crescut, că au fost alături de ei, sunt mândri că au muncit pentru ei.

Şi noi, preoţii din municipiul Fălticeni, împreună cu autorităţile locale, suntem mândri de dumneavoastră. Suntem mândri pentru că sunteţi creştinii noştri, suntem mândri pentru că vă vedem zi de zi la biserică, suntem mândri pentru că aţi pus umărul şi aţi ridicat oraşul acesta, suntem mândri pentru că ne-aţi învăţat foarte multe lucruri şi ne învăţaţi în continuare prin înţelepciunea şi experienţa vieţii dumneavoastră.

În numele părinţilor slujitori, al preoţilor din oraşul acesta, vă dorim multă sănătate şi rugăm pe bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă dăruiască zile îndelungate şi ne rugăm să fim împreună şi la 75 de ani de împreună vieţuire. Pace şi binecuvântare tuturor”.

 

Recunoştinţă faţă de oamenii care au creat oraşul

La rândul său, primarul din Fălticeni le-a mulţumit tuturor celor care au împlinit 50 de ani de căsătorie pentru tot ceea ce au făcut pentru ca municipiul să se dezvolte. Profesorul Gheorghe Cătălin Coman a considerat momentul din Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” ca fiind cel mai emoţionant din cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului.

Domnia sa a mulţumit în numele comunităţii fălticenene celor care împlinesc în acest an 50 de ani de la căsătorie, pentru tot ceea ce au făcut pentru oraş, pentru  activităţile care au dus ca, astăzi, Fălticeniul să fie un oraş frumos, care se dezvoltă şi care este recunoscător faţă de oamenii care l-au creat.

„Suntem în ziua de Sf. Ilie, o zi de sărbătoare pentru fălticeneni şi pe care ne-o dorim binecuvântată. Nu există un loc mai frumos şi mai potrivit să sărbătorim această zi decât aici, sub bolta Sfintei Biserici. Mulţumim părintelui protopop Adrian Dulgheriu pentru serviciul religios şi pentru întreaga activitate pe care a desfăşurat-o pentru a putea duce la bun sfârşit acest eveniment din viaţa dumneavoastră. Mulţumim şi gazdei noastre, părintele paroh Ionuţ Suditu, de la Catedrala Domnului, şi părintelui Claudiu Valerian Hariuc, care dirijează corul. Mulţumim dumneavoastră pentru că, în numele meu personal şi al comunităţii fălticenene, este necesar să vă mulţumim pentru că dumneavoastră, cei care astăzi împliniţi 50 de ani de la căsătorie, aţi bus bazele acestui municipiu, acestui oraş frumos pe care ne străduim să îl dezvoltăm, să îl înfrumuseţăm. Dumneavoastră sunteţi cei care aţi muncit, aţi contribuit şi aţi făcut în aşa fel încât să ne dorim ca acest oraş să fie din ce în ce mai frumos. Să vă dea Bunul Dumnezeu multă sănătate, să aveţi grijă de copii, nepoţi şi strănepoţi. Sunt convins că ne vom mai revedea şi vă doresc mulţi ani frumoşi de acum înainte pentru că Bunul Dumnezeu veghează asupra noastră, vede faptele bune şi ne ajută în tot ceea ce dorim să facem. Multă sănătate şi vă mulţumesc încă o dată în numele comunităţii fălticenene”, le-a transmis primarul Cătălin Coman sărbătoriților.

Fiecare cuplu aniversat a primit câte un premiu în valoare de 300 de lei, un buchet de flori, șampanie şi cadouri din partea sponsorilor Avon şi Alevia. La final, toate cuplurile au fost invitate la o masă festivă organizate la restaurantul unei pensiuni din Fălticeni.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului 56 de cupluri din Fălticeni au sărbătorit „Nunta de Aur”.
 Vizualizări articol: 775 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
56 de cupluri din Fălticeni au sărbătorit „Nunta de Aur”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei