Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 22 mai 2023 - Anul XXVIII, nr. 117 (8341)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9753 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6364 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Respect pentru memorie

Un deținut politic de 94 de ani, oaspete, la Suceava, al celor care promit să ducă mai departe valorile pentru care s-a sacrificat

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Profesorul Nistor Man, din Târgu Mureș, care în curând va împlini 94 de ani, deținut politic cu peste 12 ani de detenție, a fost oaspetele organizației Suceava a Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache, care se revendică drept adevăratul continuator al celor care au luptat pentru valorile creștine și au fost închiși în închisorile comuniste, mulți dintre ei fără a mai vedea lumina zilei.

Nistor Man a vorbit în cadrul unui interviu atașat la acest articol despre cât de rău a fost comunismul, ce a îndurat în închisoare, despre foametea cruntă, despre oamenii care au murit de foame, despre bătăi.

”Ești deținut politic, tu trebuie să percepi dureros trecerea timpului, așa ni se spunea. Deșteptarea era la ora 5 și apoi nu aveai voie să stai decât în picioare ori pe marginea patului, dacă te culcai intrau peste tine și te sculau imediat. Eram obosit, flămând, epuizat de viața grea. Nu știu cum am rezistat, când am ieșit mi se vedeau dinții prin piele”, a povestit Nistor Man.  

 

”Nici o închisoare comunistă nu a avut căldură, sobă, nu a existat așa ceva”

Nistor Man a fost condamnat de comuniști de două ori, la un total de 30 de ani de închisoare, și a stat închis efectiv 12 ani, 8 luni și 8 zile. 

”Nici o închisoare comunistă nu a avut căldură, sobă, nu a existat așa ceva. Nici un deținut cu care am vorbit de-a lungul timpului, indiferent de închisoarea în care a stat, nu a avut o zi măcar dintr-o iarnă în care să simtă căldura”, a povestit Nistor Man.  

 

 

Nonagenarul de azi a fost unul dintre tinerii intelectuali care au încercat să oprească instaurarea regimului care avea să distrugă elitele.

Iar asta avea să îl coste foarte mult.  

A stat închis timp de 9 luni de zile și în închisoarea de la Sighet, în perioada 1948-1949. A urmat apoi mutarea în alte închisori, în condițiile în care Sighetul a devenit din 1950 un loc de detenție secret, destinat elitelor, foștilor oameni politici, ziariști, preoți sau episcopi.

 

”Dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră?”

”S-a vorbit de epoca fanarioților, dar cea comunistă a fost mult mai rea, atunci cu fanarioții aveai credința, te puteai mișca, aveai o speranță, sub comunism îți era frică de ce ai vorbit și cu apropiatul, comunismul a distrus toate valorile omenirii... toate valorile le-au distrus și au introdus una singură, ura de clasă, lupta de clasă, distrugerea de clasă, comunismul a fost cea mai neagră perioadă a omenirii...”, spune Nistor Man.

Nistor Man ne-a spus și cum a rezistat atâta timp în închisori. ”Dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră?” a fost principiul după care s-a ghidat fostul deținut politic, profesor, actualmente pensionar.

”Comunismul nelegitim, străin de neam și ateu ne-a întemnițat și ne-a ucis pe cei mai buni dintre noi, călcând în picioare legile umane și divine...”, sunt cuvintele pe care Nistor Man le repetă cu multă apăsare atunci când vorbește de perioada neagră care i-a marcat tinerețea.

Gazdele întâlnirii au fost doctorul Petrea Dulgheru, președintele organizației Suceava a PNȚ Maniu-Mihalache, și președintele la nivel național al partidului, Mircea Taloș.

Petrea Dulgheru și-a făcut un crez din a fi an de an la Memorialul de la Sighet, pentru comemorarea marelui om politic Iuliu Maniu și a celorlalte elite ale neamului care au murit în închisoarea de la începutul anilor 1950, ale cărei celule s-au păstrat și astăzi.  

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un deținut politic de 94 de ani, oaspete, la Suceava, al celor care promit să ducă mai departe valorile pentru care s-a sacrificat.
 Vizualizări articol: 949 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Un deținut politic de 94 de ani, oaspete, la Suceava, al celor care promit să ducă mai departe valorile pentru care s-a sacrificat5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei