Google
 
luni, 9 dec 2013 - Anul XVIII, nr. 287 (5494)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6578 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9575 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   8 imagini |   ø fişiere video

La ceas aniversar

Şcoala din Iaslovăţ, la 150 de ani de la înfiinţare

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La finele săptămânii trecute, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Iaslovăț a avut loc sărbătorirea a 150 de ani de învățământ românesc în comună.

Activitatea a reunit foști directori ai școlii: Elena Liscun (1963-1971), Dumitru Liscun (1971-1978, 1991-1999), Mihai Strugari (1980-1985), Vasile Bilașevschi (1985-1990), Gheorghe Cîmpan (1990-1991), actuali profesori, consilieri locali, părinți și elevii, dar şi invitaţi din partea Consiliului Judeţean Suceava (Nistor Tătar), din partea Inspectoratului Şcolar Județean Suceava (insp. Laurenţie Șpac) şi primarul comunei Iaslovăț - Ioan Cotoară.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, „la debutul manifestărilor a fost dezvelită placa aniversară și placa ce a adunat numele directorilor acestei școli, care au pus, timp de 150 de ani, piatră lângă piatră, prin consecvența și dăruirea lor, la temelia acestei instituții”.

La dezvelirea plăcii aniversare a luat cuvântul directorul unităţii - Victor Prisacariu, care a precizat: „De 150 de ani a sunat clopoţelul, chemând elevii în sălile de clasă. Același glas de clopoțel adună, ca odinioară, dascăli și elevi, același freamăt al emoțiilor împărtășite, deși din timpuri diferite, dar mânați de același elan al căutării frumosului și binelui în cărți și în oameni. Şcoala este la un moment al bilanţului, este o zi emoţionantă la cei 150 de ani de învăţământ în Iaslovăţ”.

Laurenţie Spac, inspector şcolar de specialitate, a oferit unităţii ,,Distincția de excelență”, menționând că ”Sărbătorirea a 150 de ani de învățământ în comuna Iaslovăț, într-o şcoală care de la fondare și până astăzi s-a impus în spațiul educațional prin calitatea profesorilor și a elevilor săi, ne oferă prilejul de a exprima aprecierea pentru întreaga activitate a acestei prestigioase instituții”.

La rândul său, primarul Ion Cotoară a subliniat rolul școlii în viața comunitații, făcând referire la progresul înregistrat de școală în ultimii ani.

Școala a găzduit, în acest timp, diferite activități precum: „Școala mea în comunitate” (prof. Viorica Prisacariu), „Portretul dascălului în literatura română” (prof. Sorina Teleagă), „Școala – trecut, prezent și viitor” (prof. Bogdan David), „Educația – un prim pas spre reușita în viață” (prof. Monica Domnari), „Învățăm prin experimente” (prof. Gheorghe Cîmpan și Smărăndița Ungureanu).

 

Donaţii de cărţi, momente artistice, diplome de excelenţă

În sala de festivități a şcolii, directorul Victor Prisacariu a prezentat un scurt istoric al unităţii de învăţământ.

1863 a fost anul înființării primei clase a Școlii triviale, iar în anul 1865, şcoala cuprindea 41 de elevi (înv. Vasile Mihăilescu).

În anul 1905 a fost construită ,,şcoala cea mare din cărămidă”, care cuprindea patru săli de clasă, o bibliotecă și locuința directorului. În 1914, școala a fost distrusă în urma unui duel de artilerie dintre austrieci şi ruşi. Corpul A al actualei instituții a fost construit în anul 1936, iar corpul B a fost construit în anul1962. În perioada 2007-2011, întregul spațiu școlar a fost renovat.

După prezentarea materialului istoric, conf. univ. dr. ing. Nicolai Șorea - fiu al satului - a prezentat câteva date relevante despre dezvoltarea învățământului în Bucovina. Totodată, prof. dr. Vasile Schipor, secretarul ştiinţific al Institutului „Bucovina” Rădăuţi, al Academiei Române, a intervenit, ancorând anumite evenimente-cheie, care au marcat evoluția școlii în matca istorică. Cei doi au făcut donații de cărți pentru biblioteca școlii.

De asemenea, invitații au putut urmări și un program artistic realizat de elevii școlii, sub îndrumarea cadrelor didactice.

„La finalul acestei întâlniri, s-au înmânat diplomele de excelență celor care au investit și au transmis lumină atâtor generații, cu fruntea mereu senină, prin consecvență și dăruire, învățători sau profesori ai școlii”, au arătat reprezentanţii unităţii de învăţământ. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şcoala din Iaslovăţ, la 150 de ani de la înfiinţare.
 Vizualizări articol: 1814 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Şcoala din Iaslovăţ, la 150 de ani de la înfiinţare5.053

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   FELICITARI! trimis de
( 9 dec 2013, 16:25:21
Felicitari, domnului director Victor Prisacariu pentru activitatea deosebita si cuvintele frumoase!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei