Oare ştim?

„Viaţa nu valorează nimic … dar nimic nu valorează cât o viaţă.” Aceasta este, poate, cea mai potrivită definiţie a unei simple etape prin care omul trece în această lume. Perioadă pe care majoritatea oamenilor o pierd în căutarea „succesului”, însă uită că în atingerea acestui ţel, pierd unele lucruri mai importante: inocenţa, onestitatea, bunătatea, pe scurt, bucuria adevărată a vieţii.

Să râzi des şi mult, să câştigi respectul oamenilor inteligenţi şi afecţiunea copiilor, să-ţi atragi aprecierea criticilor oneşti şi să înduri trădarea prietenilor falşi, să apreciezi frumuseţea, să găseşti ce e mai bun în ceilalţi. Asta înseamnă cu adevărat să ai succes, dar prea puţini ştiu asta.

Apreciem lucrurile importante cu adevărat abia în momentul când suntem pe punctul de a le pierde, când ne sunt luate pentru o perioadă din viaţa noastră, sau când le-am pierdut definitiv.

Ce prostie, nu? Parcă o căutăm cu lumânarea. Deşi ni se spune, ni se explică, ni se arată, vedem greşelile altora, dacă nu o facem noi înşine nu suntem pe deplin convinşi că ni se poate întâmpla asta tocmai nouă. De abia când suntem constrânşi, atunci apreciem cu adevărat ce avem.

Trăind cu vaga impresie că a o lua de la capăt e un lucru bun, greşim! Nu ne ajută cu nimic, nu facem altceva decât să repetăm aceleaşi greşeli iar şi iar…

Să ne gândim…câţi dintre noi apreciază sincer faptul că seara, după o zi istovitoare de muncă, au o familie la care să se întoarcă, au un acoperiş deasupra capului, se bucură de o masă caldă, de un pat moale, de un somn odihnitor? Câţi dintre noi se bucură dimineaţa când văd soarele şi mulţumesc că s-au trezit să-l vadă? Câţi dintre noi apreciem simţurile acestea pe care ne-am obişnuit să le avem ca pe un drept ce nu ne poate fi luat? Câţi dintre noi apreciem faptul că putem vedea, că putem auzi, că putem simţi gustul, că putem atinge, că putem mirosi?

Prea puţini sunt cei care se gândesc la lucrurile acestea… iar cei care sunt privaţi de aceste „drepturi” le consideră drept cele mai mari bogăţii. Noi, ceilalţi, care deja ne bucurăm de toate acestea, nu le mai acordăm importanţa cuvenită, vrem din ce în ce mai mult…

Odată obţinut lucrul mult dorit, nu ne oprim să-l apreciem, să ne bucurăm de el, să mulţumim că ne-a fost dăruit… deja trecem la următorul obiectiv ce trebuie atins…

Sunt momente în care aş vrea să prelungesc clipele acestea în care realizez ce e cu adevărat important la nesfârşit. Să nu uit nicicând cât de valoroase sunt şi zi de zi să mă opresc 3 minute şi să mulţumesc pentru că le am…

Mădălina HUŢU