Protestul bunului simţ (I)

În actuala Românie, titlul nu îmi spune prea multe dar, când mă adâncesc în problemă, observ că poate fi un răspuns la multa nesimţire ce exista în noi, un răspuns la întrebările celor mulţi, rămase fără răspunsuri. Dacă stăm şi analizăm toate problemele deontologice în care ne scăldam, cred că ar fi mai simplu şi mai uşor să spunem ce nu este în ţara noastră problemă deontologică.

Consider că la noi romanii, subiectul etică şi deontologie este un subiect tabu, ocolit de toţi cei sus puşi, acceptat de cei mulţi de jos, criticat de mulţi pe ascuns, susţinut de puţini, analizat de nimeni, scris doar pe unele blog-uri.

Prima mare problema şi neînţelegere etică cu care mă confrunt prin natura job-ului, este cea legată de cei în uniforme albastre, frumos apretate, cu nelipsita caschetă albă pe creştet. Totul legat despre această problemă se poate cuprinde într-o singură propoziţie spusă din bătrâni: „Lupul paznic la oi”. Of of, lupule!!! Îl vezi stând în mijlocul intersecţiei, cu burta şi brăţara de aur aflate în dotare, cu moacă de şmecher şi de parvenit, cu alura că totul i se cuvine şi că noi suntem în serviciul lui şi nu invers. Stă cu capul sus, ţeapăn, cu privirea încruntată, de multe ori pus pe harţă şi scandal, e programat să îţi arate cine e mai tare, tu sau uniforma !!! De multe ori îşi lasă acasă materia cenuşie, întrebându-se de ce să mai consume energie pentru transportul acesteia, că doar, fiind în criză, face şi el economie. Ciudat domeniu de a face economie şi-au găsit şi ei. Cred că mai bine începeau să facă economie la greaţă, şmecherie, prostie, cocalarism şi cred că ar trebui să mă opresc cu enumerarea aici; dacă ar fi să o termin nu mi-ar ajunge nici timpul nici spaţiul.

De multe ori stau în boscheţi, ca leii ce îşi aşteaptă prada, doar că ei îşi aşteaptă „tradiţia”, obicei susţinut de umilul şi serviabilul om fără carte, care, la vederea şepcii, încep a-i tremura genunchiul şi portofelul. Patetic!!! Cum să îmi tremure picioarele în faţa unuia mai jos decât mine pe scara şcolarizării, a bunului simţ, a respectului, a simţului civic!? Cum să te raportezi în aşa fel în faţa unei persoane care, cu „anii” de şcoală şi specializare pe banii mei, nu este în stare să scrie lizibil sau cel puţin corect din punct de vedere gramatical. Cum să tremur în faţa lui?!

Îl vezi prezentându-şi burta dobândită cu mare agoniseala, din mult „respect” de la şoferi, aurul care străluceşte la gat, la mâinile umflate de atâta grăsime şi huzur, ochelarii cei fumurii ce dau bine la look, căci trebuie să fii şi trendy, în timpul liber în hainele de firmă, în maşinile scumpe, dobândite prin „donaţii” de la „n” mătuşa Tamara, că doar din salariul de bază de unde atâtea. Se joacă zilnic de-a hoţii şi vardiştii, în fata lor eşti doar încă un suspect, doar cu alt chip, un alt individ ce merită să fie privit de sus, cu scârbă, care are tot timpul din lume să aştepte la intersecţiile aglomerate dirijate de măriile lor. Culmea culmilor!!! Când au blocat toata circulaţia, se retrag pe margine să se odihnească, între timp traficul decongestionându-se de la sine, la mica înţelegere.

Când se va ajunge la concluzia că nu avem nevoie de asemenea şmecheri care să ne dirijeze „vieţile”!? Când va trebui să respecte mai întâi ei legea ce ne-o impun nouă!? Când, fără televiziune, îşi vor sancţiona colegul în stare de ebrietate aflat la volanul maşinii personale!? Când vor purta centura de siguranţă, apoi dându-mi amendă pentru neportul acesteia!? Când te vor îndruma fără a se răsti şi fără a părea supăraţi!? Când se va sfârşi „tradiţia”, pânda din boscheţi, şmecheria, nepotismul??? Când?!?!

Bieţii de ei, cu salariile lor bugetare, cu sporurile nesimţite, de-abia pot trăi şi ei decent cu vilă, maşini de lux, viaţă de noapte prin cluburi, cină la restaurant, concediu în locuri exotice, săracii de ei, fac toate acestea doar din salariul lor modest de bugetari. Ar trebui să ne dea şi nouă această reţetă magică de a întinde salariul ca pe o guma de mestecat, de a-l pune la dospit în dulap şi a doua zi să-l găsim mărit de câteva ori, reţeta de a găsi bani în toate buzunarele hainelor de serviciu, prin mape, prin torpedou şi portiere, şi culmea găsirii banilor: în actele altora. Asta e cea mai tare, nu găseşti nimic în actele tale, dar găseşti în actele altuia... Frumos!!!

Stau şi mă întreb cum să respecte omul de rând legea, acel ce îmi impune mie să o respect nu o respectă chiar el!? De la atâta îmbuibare cred şi eu că au obrazul mai gros decât blatul mesei, dar până unde se poate ajunge cu nesimţirea, parvenitismul!? Când se vor termina toate acestea, până când noi, cei mulţi, vom accepta asemenea comportament faţă de persoanele noastre!? Când vom termina cu milogeala şi umilirea pe care ne-o aplicăm singuri!?

Revin la sintagma celebră: „lupul paznic la oi!”.

Bogdan BILBOREANU