Al şaselea simţ

Vezi albastrul irişilor, miroşi adânc un buchet de cimbrişor, guşti ca să găseşti “ca la mama acasă”, auzi din depărtare vocea celui drag şi pipăi delicat rochia de mătase cu care vrei să-l seduci în seara asta. Eşti fericită, de toate ai şi totuşi ar mai fi ceva, mai este acel ceva care te face vie, te pune pe ace, te arde pe dinăuntru, te nelinişteşte, până la urmă te împlineşte... intuiţia.

Azi te simţi în largul tău, ai pus ceva lejer pe tine şi ai ieşit din casă. Cu mersul tău apăsat, elegant, simţi că te priveşte, nu ai curajul să te întorci să te asiguri, continui să mergi dar oricum simţi că se uită, de parcă l-ai vedea cu ochii de la ceafă, într-un moment chiar eşti sigură pe tine, schiţezi un zâmbet candid şi îţi continui drumul.

Eşti cumva naivă crezând în ceea ce ai simţit? Sigur că nu! Ceea ce ai sesizat îţi aparţine, este al şaselea simţ, e al tău. Intuieşti, de fapt, că s-ar putea ceva întâmpla, ai o presimţire ciudată, te pune pe gânduri, însă rămâne după tine dacă ai curaj să o iei în direcţia fulgerată.

Stai cu fetele şi chicoteşti pe seama la ceea ce vi s-a întâmplat, vine rândul tău să povesteşti, uşor timidă (este şi el) , cu pauze, cu zâmbete, fetele ţi-o iau înainte, o zic pentru tine, simţi că te gelozeşte. Vaiii, cum e posibil??? Nici măcar nu sunteţi împreună şi totuşi îl citeşti, îl vezi cum reacţionează, cum schimbă subiectul. Îţi aruncă o privire şi eşti convinsă că aşa este. Ciudat...să încerci să explici cuiva starea aceasta o să zică că eşti paranoică, că exagerezi, că nu poate fi adevărat dar tu ai simţit, inimioara ta a facut un click, ţi-e cunoscută senzaţia...oricum până la urmă te laşi influenţată de argumentele ce ţi se oferă şi părăseşti ideea. Doamne, ce act ratat ai putut face! Ai ceea ce alţii vor să aibă, simţi lucrurile, însă nu le dai valoare. Ai putea să îţi cunoşti şi să îţi dezvolţi aceste senzaţii, ai putea experimenta în propriul laborator, pe tine însuţi! De ce îţi este frică? De ce nu spargi standardele şi limitele impuse de către cineva? Oare îţi poate aparţine ceva care este impus de altcineva?

Din experienţele anterioare îţi dai seama că poate în momentul în care ai încercat să explici ceea ce ai simţit ai dat-o în bară, nu mai ai de ce să o faci! Simţi şi atât! De ce mai e nevoie de cuvinte?

Luminiţa Fotescu
Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării