Doru POPOVICI

Scriu această rubrică înainte cu vreo oră de startul partidei de debut la Euro '24 pentru naţionalaRomâniei, în care, după cum bine se ştie, întâlnim reprezentativaUcrainei. Vă mărturisesc de la început (şi să dea Domnul să greşesc, să fiu doar un imbecil pesimist, care nu pricepe nimic din ce înseamnă fotbalul!) că atât în acest meci, cât şi în următoarele două, nu cred că vom obţine nici măcar un punct. Mai mult, mă îndoiesc până în străfundul sufletului şi minţii că suntem în stare să înscriem măcar un gol, speranţa fiind un penalty pe o greşeală a vreunui adversar sau o lovitură liberă pe care eventual Hagi să o valorifice. Urmăresc pe Digi 1 transmisiile live din mijlocul suporterilor aflaţi în preajma stadionului, iar optimismul lor nu reuşeşte să mă contamineze absolut deloc, poate şi fiindcă de unul singur nu beau niciodată, şi cu atât mai puţin bere, care nu-mi place! Marea majoritate a celor intervievaţi au preluat şi spiritul, şi abordarea de căcănar pe care este clădită (şubred rău!).

Naţionalalui Iordănescu-fiul mizeazăpe "un gol rapid, apoi ne apărăm restul meciului", ceea ce pur şi simplu mă înspăimântă. Păi bine mă, fraierilor, v-aţi dus pân' la Munchen şi aţi cheltuit căruţe de bani ca să vă bucuraţi de cum bagăăştia dosu-n poartă şi uită să-l mai scoată!? Aşadar: după ce am aflat că valoarea de piaţă a naţionalei României, ultima!, e de vreo 56 de milioane (următoarea, Albania, fiind pe la vreo 79!), după ce căpitanul de echipăStanciu zice "Nu sunt eu cel mai mare pericol pentru ei!", adică pentru ucraineni (aşa e, împiedicatule, tu eşti cel mai mare pericol pentru noi!), n-are cum să te mire că ziarul cel mai important de sport din Spania, AS, vorbeşte despre "armasecretă a echipei României: credinţa în Dumnezeu!". Zic şi eu: "Doamne ajută!". Hai România, hai tricolori!