miercuri, 12 iun 2024 - Anul XXIX, nr. 136 (8665)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9729 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5749 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Nicolae Romulus DARAMUS

Nicolae Romulus DĂRĂMUȘ


ECOLOGIA IUBIRII ȘI... VICEVERSA

„CLIENTUL NOSTRU, STĂPÂNUL NOSTRU!” – UN TOXIC SLOGAN (I)

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Acum, după mulți ani, știu că toate cele bune de la o rostire mi s-au tras!... Și cele bune au fost multe… Nu!... Nu de sloganul din titlu vorbesc… Dimpotrivă!… Zic de o rostire care – grație conținutului său faptic - pare să îmi fie o ”moștenire de familie” cu a cărei transmitere sunt dator.

Mă pomenisem cu ea în casa bunicilor materni, unde am locuit până m-am mutat la Cluj, la părinți, pentru școală. Și mi-a trebuit ceva timp spre a înțelege că ea cuprindea iubirea - implicit, respectul pentru sine și ”aproapele” - precum și pe celelalte bunătăți ale acesteia. Zeci de ani însă nu făcusem legătura între rostirea cu pricina și o cronică neputință personală de înregimentare; o neputință tare folositoare, trăită din plin, însă definită clar doar mai târziu: libertatea.

Nu fusesem nicidecum un tânăr rebel, în sensul cunoscut al cuvântului, și totuși neînregimentarea – adesea cu nuanțe stridente - mă proiectase tot în amintita categorie. Câteva momente ale stării îmi sunt vii și, cred, semnificative.

Țin minte cum – fie în timpul școlii, fie al studenției – simțisem într-un fel aparte relația cu vreo câțiva dascăli: cei care nu se purtau ca stăpâni. O anume chimie prindea viață între noi, în ciuda permanentelor diferențe de vârstă. Amintirile bune mi-au rămas chiar dacă unii s-au stins, cum mi-au rămas și legătura cu alții: vie până în ziua de azi, când eu nu mai sunt tânăr, iar ei sunt  nonagenari… Chimia pomenită nu se născuse însă cu toți… De unde și aversiunea unora, urmată de uitarea mea.

Că am refuzat intrarea în PCR  de două ori – student, apoi medic specialist fiind – îmi păruse un fapt banal. Nu am pățit nimic rău, contrar fricilor murmurate atunci de buzele unor binevoitori ”prudenți”.

Mai apoi, la mijlocul anilor‚ ‘80, începând lucrul la spitalul din Darabani în județul Botoșani, trăisem tare viu… Se împletea în mine un anume eroism medical stimulat de austeritatea condițiilor regionale, cu nevoile locuitorilor unui județ considerat sărac. Dar nu era așa, fiindcă lucrul pământului – singura resursă majoră – întreținea smerenia și hărnicia: rare bogății ale omului ”cu Dumnezeu”. Iar la starea mea minunată puneau umărul din plin o natură ca de început de lume, cu puțin asfalt, cu poteci și drumuri de pământ, unde pădurile și șerpuirea Prutului cu avații săi cât brațul și scaldele din amieze îmi erau neprețuite daruri. Toate până într-o zi când, brusc, am pus punct șederii în acel rai.

Ce se întâmplase de renunțasem?... Directorul spitalului – un nichipercea din Câmpia Turzii, care, fiindcă era ardelean, se considera deasupra tuturor - prinsese obiceiul să confiște hârtia termosensibilă a unicului electrocardiograf al unității. Pur și simplu umbla cu ruloul de hârtie în buzunar, spre a fi singurul știutor ”care face ECG-uri”. Vanitate de pitic. Că greșește, i-am spus o dată, de două ori, de trei ori… Zâmbise și își văzuse de treburi… Tare mi-ar fi priit să-i scap una de să-l pierd… Dar m-aș fi pierdut. Și mi-am scris demisia, motivând prin abuzul șefului: eveniment grav pe linie de partid. Drept care, a doua zi, m-am pomenit cu directorul Direcției Sanitare Botoșani – unul Sârghe?... Sârghie?... – oferindu-mi post de medic internist în spitalul județean; direct, fără concurs, lucru nemaiîntâlnit… Numai să las gunoiul sub preș!... Credea că voi fi onorat. Sub nas i-am rupt hârtia cu numirea și am plecat.

Și, la cerere, am venit la spitalul din Gura Humorului, în Bucovina: un ținut drag mie: țintă a ”expedițiilor” mele pescărești și codrene încă din vremea studenției… Un loc unde mă chemau iar natura și libertatea.

Se întâmpla asta în ianuarie 1989, când, peste puțin timp, un alt fel de libertate urma să își arate colții. Da: colții!... O libertate unde robia banului avea să facă ravagii în oameni și, prin ei, în vechiul meu aliat: natura. Iar privatizarea și libera inițiativă, brusc, aveau să îmi aducă aminte un slogan uitat: ”Clientul nostru, stăpânul nostru!”.

Îl citisem într-o frizerie pe vremea lui Ceaușescu și știu că nu îmi plăcuse fiindcă nu mă simțeam deloc stăpân pe frizer. Cum nu mă simțeam stăpân pe nimeni în afară de mine. Tot atunci crezusem – cu totul eronat! – că este un îndemn comunist.

Iată însă că, trecând cumpăna lui ‘89, în locul pacienților de până atunci – oameni „la locul lor”, oameni ”cu Dumnezeu” - în cabinetul medical au început să îmi intre stăpânii. Orice ”privatizat” care își băgase în buzunar pădurea ori fauna ținutului – servind cu cherestea ilegală portul Constanța, ori cu ”vânat” braconat clientela pensiunii sale – îmi pretindea, client și stăpân crezându-se, să-l slujesc în diverse forme. ”Doar am bani!... Vă plătesc, dom doctor!”… Pretenții peste pretenții pe care nu și le putea permite oricine… Și la fel se purtau ariviștii din politică. Subiectul e generos și – de ce să n-o spun?... - abia acum ar trebui să înceapă povestea libertății mele regăsite în mai 2001 - când am renunțat la medicină – și păstrată până când va fi să fie…

Iar buna rostire auzită din gura bunicilor materni în ”cei șapte ani de acasă” – invocată la începutul acestei scrieri și repetată nu o dată de mama - fusese: ”Nu-ți bate joc, dar nici nu te lăsa prăfuit!”… Și azi, când am trecut de 70 de ani, cred că totuși – cu unele omenești neatenții – am respectat-o. Și bine am făcut! (va urma)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „CLIENTUL NOSTRU, STĂPÂNUL NOSTRU!” – UN TOXIC SLOGAN (I).
 Vizualizări articol: 1147 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
„CLIENTUL NOSTRU, STĂPÂNUL NOSTRU!” – UN TOXIC SLOGAN (I)5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei