Gabriel MANȚĂ

Și a fost meciul aniversar al Generației de Aur a fotbalului românesc. Trec peste considerațiile privind metalul prețios, nu e cazul la moment festiv. Totuși, în cele ce vor urma aș putea părea cârcotaș, fără a fi așa, vă asigur. Resorturile interioare țin mai degrabă de autoapărare. De a păstra imaginea aceea de tinerețe, a lor și a mea deopotrivă (așa cum o vom putea vedea în filmul dedicat, care va apărea săptămâna asta și pe Netflix). Deși oamenii aceia mulți care au inundat Arena Națională tocmai pentru nostalgia vremurilor de demult s-au dus. Dar fiecare se raportează altfel la ea. Voiam să rămân în minte cu imaginea lui Lăcătuș – zvârluga (nu Fiară, totuși!) decât să văd cum calcă pe minge la limita accidentării. Sau să aflu uluit că Ilie Dumitrescu n-a mai pus piciorul pe minge de... 10 ani!!! Ceea ce s-a reflectat cât se poate de fidel în minutele, puține, în care a fost pe teren. Și, mai presus de orice, voiam să-mi rămână pe retină acea echipă de acum 30 de ani cu Daniel Prodan, fostul meu coechipier de la juniori, printre tricolori... Apoi, a fost și exploatarea asta pe show, tipică Pro TV-ului, care a sfârșit prin a enerva multă lume. De câte ori să răspundă oamenii, în timpul meciului, cu numele jucătorului când crainicul îi urlă prenumele?! De nenumărate ori Jean cu Vlădoiu, ca apoi să urmeze Marian cu Ivan și tot așa... De ce nu era suficient de două ori, de exemplu? Sau telespectatorii să aibă parte de aceeași întrebare la interviurile picture-în-picture ale lui Dedu – ce părere ai despre atmosferă? – care nu putea genera decât unul și același răspuns!

Pe de altă parte, l-am văzut și pe Hagi care și-a păstrat zvâcnirea de pe loc, în ciuda greutății, și m-am bucurat de acea pasă-artificiu pe care de la el am învățat-o, cu pășire peste minge, întoarsă apoi printr-o răsucire din gleznă! Și m-am mai bucurat de faza ca la carte din care s-a înscris golul victoriei asupra starurilor lumii, mai tinere și mai suple decât ai noștri, pe care i-au menajat, așa cum se și cuvenea. Pasa lui Hagi către (poziția viitoare a lui) Dorinel a fost definiția schimbării părții, apoi centrarea tot către intersecția la punct fix cu Gâlcă, unde a mai rămas de îndeplinit formalitatea golului, cu o lovitură de cap greu reperabilă în cariera actualului antrenor de la Universitatea Craiova. Și, desigur, m-am bucurat de niște nume uriașe ale fotbalului mondial, câteva Baloane de Aur, fără metaforă.