Gabriel MANȚĂ

Pe nemți ești sigur că i-ai bătut după ce îi vezi urcați în autocar, așa sună o zicere intrată în folclorul fotbalistic. Dar nu cumva ea i se aplică mai nou lui Real Madrid? De sezoane întregi, recordmena competiției își sporește și mai mult zestrea, adăugând trofeu peste trofeu, spre o înălțime de neatins pentru oricine altcineva. Iar evadarea din situații limită se face cu o certitudine demnă de Houdini! Nu mai departe de miercuri seară... Bayern venea pe Bernabeu cu șansa a doua, așa cum se și cuvenea. Și în urma scorului din tur, 2-2, dar și pentru că diferența valorică între loturile celor două rivale istorice era limpede în favoarea spaniolilor. Și totuși bavarezii au interpretat suficient de bine partitura suferinței, deși nu chiar cu virtuozitatea lui Real la City, în sferturi. După diverse ocazii în care Neuer se salvează sau e salvat de șansă, lui Tuchel i se ivește, întâmplător, ocazia de a fi un antrenor inspirat. A fost nevoie să se accidenteze Gnabry pentru a fi introdus în teren talentul pur care este Alphonso Davies. Ei bine, după destule contraatacuri la care nu se găsise pasa ultimă (supradimensionatul Musiala fiind emblematic pentru lipsa sincronizării), Kane găsește lansarea corectă, iar Davies folosește calea simplă de a rezolva duelul unu-la-unu cu Ruediger. Se descotorosește de fundașul german făcându-și mingea pe interior, în lateral, și lansează acolada la colțul lung. Impecabil totul. Dar asta îi prilejuiește o altfel de șansă lui Tuchel, aceea de a dovedi că este un antrenor limitat. Îl scoate pe Kane și Bayern se vâră cu fundul în poarta lui Neuer. Iar inevitabilul se produce, tot pe final, nu cu unul, ci cu două goluri reușite de Joselu, atacant speculativ pe care hârșitul Ancelotti tocmai de-aia îl aruncase în luptă. E drept, a ajutat și eroarea primordială a lui Neuer, dar de asta e bine să ai un Joselu. Și, cu toate că Bayern era boantă în ofensivă, atacând cu ”vitezomanul” Mueller, reușesc să producă o fază de gol în minutul...  90+13! Taman acum, la ultima suflare a meciului, tușierul încalcă protocolul de ofsaid și ridică steagul instant, centralul se grăbește și el să fluiere și degeaba introduce de Ligt balonul în plasă, VAR-ul nu mai poate interveni. E drept că și madrilenii se cam opriseră și oricum nu erau auspicii bune pentru bavarezi în prelungiri. Dar cât timp se arată la orizont loviturile de departajare, oricine are o șansă, așa cum a avut și Steaua în 1986, că tocmai s-au împlinit 38 de ani de la momentul Sevilla.

În fine, în ce o privește pe cealaltă finalistă, nicio surpriză. Știu că poate multă lume nu e de acord, însă realitatea dureroasă e că PSG n-a înscris niciun gol lui Dortmund în două meciuri tur-retur! O fi fost și ghinion, nu zic nu, însă Mbappé cred că a simțit cel mai bine diferența față de vremea când avea alături oamenii ăia de combinație pe care îi fluierau suporterii.