Doru POPOVICI

Nu este vreo noutate, şi chiar eu însumi am mai scris asta de câteva ori de-a lungul vremii, că dacă Sorana Cîrstea ar fi avut măcar puţin din voinţa şi tenacitatea Simonei Halep, nimeni nu i-ar fi stat în faţă în lumea tenisului feminin. Indiscutabil mai talentată decât Simona, Sorana a fost ani întregi o dezamăgire aproape de perfecţiune, loviturile sale de senzaţie fiind urmate invariabil de nişte mingi absolut jenante, de parcă se întâlnea în premieră cu rachetaşi cu terenul. Iar asta s-a petrecut an de an şi meci de meci. După mine, totul având loc pe fondul unui psihic extrem de labil, dovadăcerturile aproape permanente, atât cu oficialii,cât şi cu propriul ei staff. Şi tocmai când ne pregăteam, cred, cu toţii, să o vedem punând rachetă în cui (ea având şi vreun an şi jumătate în plus faţă de Simona Halep!), Sorana Cîrstea a suferit o transformare aproape neverosimilă, reuşind de vreun an şi jumătate încoace să-şi domine nervozitatea aia deja tipizată, apoi să-şi îmbunătăţească serviciul până la un nivel care părea doar un vis, în rest putând, evident cu un succes neatins până acum, să-şi etaleze jocul spectaculos, devenit şi eficient. Am ajuns să o urmăresc neîntrerupt, acum vreo două-trei nopţi prinzându-mă ora 2 şi jumătate în aşteptarea reluării partidei ei cu Stephens. Nu-mi dau seama ce îi lipseşte (dacă...) pentru a câştiga şi turnee majore (asta de la Miami ar fi numai bun pentru a o impulsiona pentru ceea ce urmează anul ăsta), dar tare mi-aş dori să o văd şi cu un turneu de Grand Şlam adjudecat. Până să se refacă şi Simona (pe partea fizică, fiindcă psihic n-are cum să nu fie montată la maximum), Sorana rămâne singura noastră ambasadoare la nivel înalt: Begu e accidentată de multă vreme, Ruse s-a dat la fund, Ana Bogdan e în cădere liberă, la fel şi Cristian. Hai Sorana, tu ne-ai mai rămas!