Gabriel MANȚĂ

Și-a anunțat retragerea de la echipa națională Cristina Neagu, cea mai valoroasă handbalistă tricoloră din toate timpurile. Unii spun că și din lume, dar aici nu m-aș avânta. Oricum ar fi ceva subiectiv, căci la trofee cu greutate o depășesc atâtea alte jucătoare din străinătate, care nu mai au pe unde să-și pună trofeele cu greutate. Chiar și tricolorele din generațiile mai vechi o depășesc. Totuși, acel ceva l-a avut Cristina, căci a fermecat specialiști în handbal și spectatori deopotrivă. Iar de sintagma ”Messi al handbalului feminin” eu din presa occidentală am auzit. Ei bine, retragerea ca retragerea, dar ea a fost însoțită de o multitudine de editoriale pe site-ul gsp.ro, unul din ele fiind al comentatorului de handbal Costi Prună, care îi mulțumește ironic în titlu pentru întreaga carieră, iar la interior amintește o serie de episoade negative în ceea ce o privește pe Neagu. Nu mă pot pronunța în privința unora, căci nu am sursele directe ale lui Prună, dar ceea ce știu e că hachițe are aproape orice campion, inclusiv în relațiile cu presa. Să ne amintim de Hagi, de ”mustață, nu stâmba!”, de ”ar trebui să ne faceți statuie!”. Iar Hagi, ”regele” și exponentul prim al ”generației de aur” – ambele sintagme ale presei noastre, n-a luat nici măcar bronz la vreo competiție, nivelul maxim la care s-a ridicat Neagu. Este ceea ce îi impută Naum, cu o enumerare a locurilor modeste, dincolo de 10, ocupate în ultimii ani la diverse competiții. Dar să revin la Prună, căci n-aș vrea să trec peste o manipulare care îi discreditează total demersul... Atunci când vorbește despre medaliile lui Neagu, nu uită să le amintească pe toate componentele echipei, firesc într-un sport colectiv, însă un eșec la care ea nu a participat i-l pune în cârcă individual, fără a mai aminti niciun nume din acea echipă care nu a performat în lipsa ei. Cum ar veni, la plăcinte e meritul echipei, la război, e pe persoană fizică! Nu putea să lipsească Geambașu,bucuros că sunt și alții care dărâmă statui, el numind-o pe Neagu mai degrabă un Ronaldo decât Messi, cu bătaie spre un anume nivel de egolatrie. Astfel, deși nu sunt un admirator al lui Ioanițoaia, de data asta i-am apreciat intenția de a-i tempera pe colegii săi, fiindcă una e să critici punctual, la eșec, sau ca bilanț general, mă rog, dar nu la momentul delicat al unei retrageri de la națională. Este clipa în care ceva moare în sufletul unui sportiv emblematic, așa cum fără îndoială a fost Cristina Neagu. Și apropo de comparația cu Ronaldo, pe care Ioanițoaia o împărtășește, mai degrabă decât cu ”mai generosul Leo Messi”, aș vrea să subliniez că Neagu nu a strălucit numai prin șuturi năpraznice sau prin plutiri fără legătură cu gravitația, ci și prin subtilitatea unor pase cum eu unul nu am mai văzut la nimeni, mai ales la frecvența ei. Vedea jocul în altă dimensiune, exact ca Messi. Pare că sunt mai inspirați ziariștii ăia de aiurea decât ai noștri.