Doru POPOVICI

Sigur că am fost foarte bucuros de rezultatul meciului contra Armeniei. Sigur că joculnu m-a încântat deloc, adică între ceea ce am jucat cu Germania şi ce am văzut la Bucureşti este o distanţă cosmică. Aici se poate lua în discuţie şi factorul psihic, fiindcă este cât se poate de normal să te mobilizezi diferit de la un meci la celălalt, în funcţie de adversar, dar la fel de adevărat este şi că joci mai relaxat într-un meci în care în principiu n-ai şanse, şi eşti tensionat în altul de care ştii că depinde continuarea parcursului sau eliminarea. Se pot face speculaţii în toate direcţiile, dar pentru a nu bate câmpii teoretizând, am să vă spun ce nu mi-a plăcut în meciul cu Armenia şi de ce cred că l-am câştigat nu neapărat cu noroc, ci mai degrabă datorită calităţii slabe a adversarului. Nu mi-a plăcut felul haotic în care am atacat, Mitriţăfiind în mod evident neintegrat în vreo schemă, dar încercând să rezolve totul de unul singur. A reuşit mai degrabă să fie amuzant cum ducea mingea până se înţepenea în vreun adversar ori cădea după ce se izbea de acesta, asta când nu alunecadin propriul său dribling. Nu ştiu ce tot caută Chichireş(sigur nu-l cheamă aşa!?) să strice mingi în careul advers (şi în meciul cu nemţii la fel!) şi de ce nu-i explicănimeni căel nu-i nici Ramos, nici Pique, ci doar un mălai mare şi împiedicat. Nu pricep nici cu ce-i are la mânăKeşeru pe Rădoi, pe Burleanu şi pe toţi oficialii, de-l tot convoacă la echipa unde n-a făcut absolut nimic, niciodată. Nu-i vorbă, că nici Puşcaş nu-i mai breaz. De aceea, meciurile care trebuie câştigate merg foarte greu, fiindcă, vorba clasicilor, pentru a câştiga trebuie să înscrii! Să vedeţi ce greu o să fie cu Islanda. Peste toate însă, era un moment de bucurie: România a reintrat în cărţi, aproape când nu mai speram. Dar, camai mereu la români, nicio bucurie nu e deplină. Se găseşte mereu câte unul care s-o strice. Culmea e că de data asta, cel care a stricat-o e chiar cel care trebuia să fie fericit: selecţionerul. Că hâr, că mâr, că l-am certat toţi când a pierdut, aşa că pe principiul văcarului, s-a supărat pe sat şi se cară. Foarte tare: deci dl Rădoi se aştepta să fie lăudat când îl bătea Armenia? Apără, Doamne! Eu sper să fie totuşi o formă de alint, de autoalint adică, şi nu o boală psihică.