Doru POPOVICI

N-am bănuit niciodată că un meci finalizat totuşi cu o victorie, chiar confortabilă, poate genera (mai degrabă ... degenera!) interminabile discuţii la televiziunile specializate pe sport, precum şi în toate celelalte, la rubricile de profil. E vorba, desigur, despre România - Belarus, 5 - 3 pe tabelă, dar şi de scandalul declanşat după reacţia pe deplin umană şi perfect civilizată a selecţionerului Mirel Rădoi de la conferinţa de presă, unde omul s-a simţit obligat să dea o replică destul de tăioasă acelor ziarişti care nu văd absolut nimic de lăudat la prestaţiile Naţionalei, ba se pun pe criticat şi la o victorie lejeră, precum cea cu Belarus. Ca să nu credeţi că sunt membru deplin al fan club-ului Rădoi, am să încep analizarea întâmplării prin a spune că prestaţiile echipei numite România nu prea ne-au creat motive de euforie în ultimii vreo 20 de ani. Puţinele calificări din acest interval au fost chinuite, scrâşnite, pe fondul unor prestaţii adesea lamentabile. Raza de lumină s-a numit Mirel Rădoi, iar primele evoluţii sub comanda sa ale echipei numite România au fost chiar frumoase şi spectaculoase, şi cred că de aici s-a creat un nivel de aşteptare, atât la spectatori, cât şi la presă, cu mult peste posibilităţile reale ale echipei. Iar revenirea cu picioarele pe pământ, de fapt în iarbă, a generat nemulţumiri. În replica sa, care mie mi s-a părut exactă şi chiar elegantă, Mirel a pornit de la o întrebare retorică, anume că dacă toţi contestatarii zic că antrenorul (adică el, Mirel Rădoi) e slab, iar lotul este şi el la fel de slab, atunci de unde naiba apare nivelul ăsta de aşteptare? De ce, adică, unei echipe slabe şi cu un antrenor slab, să i se pretindă mari performanţe? De ce să te aştepţi ca adunătura asta de slabi să bată pe toată lumea, ba să mai facă şi spectacol? E absolut logic, aşa e? Fără pic de logică e însă reacţia celor vizaţi. Am văzut şi am auzit toate aberaţiile lumii, de la "să nu uite Mirel că e echipa noastră, a tuturor contribuabililor" (!?!), până la "dar cum îşi permite să jignească ziariştii, iar prin ei întreg poporul român?" (!?!). Asta îmi demonstrează că ceea ce a zis a zis bine, dar şi că frustraţi se găsesc pe toate drumurile, iar în presă parcă şi mai mulţi. Eu, care am înjurat la selecţioneri aproape încontinuu de vreo două decenii încoace, de data asta sunt total de partea lui Rădoi.