Gabriel MANȚĂ

Momentul definitoriu al finalei feminine 2018 de la Open-ul Australian mi se pare declarația Carolinei Wozniacki la primirea trofeului. Cuvinte de apreciere pentru Simona, de empatie pentru ceea ce simte, de părere de rău chiar, ”dar trebuia să câștig astăzi”. Cu aceleași îndoieli în spate, de număr 1 fără turneu de Grand Slam, tot cu două finale pierdute în palmares, dar cu doi ani mai mult în buletin, daneza a recunoscut practic că se pusese singură cu spatele la zid. Apoi, nici contextul n-a ajutat-o pe Simona. Am putea spune că a ajuns în finală în ciuda lui. După sucirea gleznei în chiar primul tur, au urmat parcă prea multe adversare maratoniste, culminând cu finala. Așa cum însăși Simona își sufocă adversarele prin deplasare, pe Osaka și pe Pliskova practic expediindu-le fără menajamente, până la urmă a sfârșit ea epuizată de pe urma meciurilor cu Davis, Kerber și Wozniacki. Desigur, a produs și ea daune, chiar daneza a spus că după unele schimburi, când credea că nu mai poate, mai găsea un strop de energie după ce arunca o privire dincolo de fileu. Trecând de la planul general la cel strict al finalei, sigur că putem identifica momente care ar fi putut da alt curs jocului. Simona a făcut prima dublă greșeală abia în decisiv, la scorul de 4-3 pentru ea, când păstrarea game-ului de serviciu ar fi dus-o la 5-3, cu posibilitatea de a închide apoi, fie cu break, fie încă o dată cu serviciul. Asta pe lângă impactul psihologic al scorului. Nu contează că Wozniacki conducea detașat la duble, a Simonei a picat cum nu se poate mai nefericit. Mișcarea de serviciu deja ar fi putut fi numită de supliciu pentru ambele jucătoare, care abia mai puneau mingea în joc. Simona venea după 3 game-uri la rând, de la 1-3, dar odată cu pierderea serviciului a început seria danezei, tot 3, suficient cât să devină împlinită ca sportivă. Chinuitoare schimburile din final, cu Simo asumându-și dominarea cu ultimele puteri și cu Caro alergând dintr-o parte în alta ca o apucată și trimițând înapoi încă o minge și încă o minge... Pentru Simona, care și-a petrecut noaptea la spital, fiecare turneu viitor de Grand Slam este ca un munte pe care trebuie să-l învingă, luând-o de la capăt de câte ori este nevoie pentru a înfige în vârf steagul ei. Care e și al nostru.