Ianuarie, luna ciudăţeniilor la Londra

În ordine cronologică, prima ciudăţenie a avut loc luni, la Masters-ul de snooker de la Londra, unde Marco Fu a reuşit chiar în primul său meci din turneu break-ul maxim, cel de 147 de puncte, pe care jucători mari n-au reuşit să-l realizeze vreodată în carieră. Premiul pentru break maxim este anul acesta la Londra de numai 10.000 de lire. De 5 ori mai puţin decât era la Campionatul Mondial. Mă aşteptam, oricum, să-l facă Ronnie, dacă era să-l reuşească cineva, dar nu Marco Fu. În acest timp, ce făcea oare Ronnie? Păi, ce să facă? În optimi de finală era ocupat cu egalarea recordului mondial de break-uri de peste 100, care-i aparţinea lui Stephen Hendry: 775! Nu ştiu dacă vă daţi seama ce înseamnă ca până la 40 de ani să reuşeşti de 775 de ori să facă câte cel puţin 100 de puncte la rând. După ce a rezolvat problema egalării, în mod firesc Ronnie a trecut la depăşirea recordului, desigur în meciul următor, cel din sferturi de finală. În care cine i-a fost adversar? Desigur, Marco Fu, ăla care reuşise break-ul maxim. Şi care ştie, sunt sigur de asta, cât de dragi îi sunt chinezoii lui Ronnie. Ei bine, după ce în primul frame Ronnie deja făcuse break-ul de peste 100 de puncte cu numărul 776, a urmat egalarea. La 1-1, am fost sigur de ceea ce va urma. Şi aşa a şi fost: 61 pentru Ronnie, care a mai făcut încă alte două break-uri de peste 100. Sunt gata să pariez că urmează şi o tentativă de break maxim, ba chiar şi reuşită. De ce? Nu neapărat pentru premiul de 5.000 de lire pe care l-ar lua (împărţindu-l cu Marco Fu), că pentru atâta aproape că nu merită deranjul. Atunci de ce? Simplu: pentru a-l păgubi pe chinezoi de jumătate din sumă! A doua ciudăţenie a fost golul lui Chiricheş: el a vrut să dea cu capul, dar a sărit prea mult, astfel că a înscris cu... pieptul? Nu. Cu buricul? Nici. Atunci cu ce, că genunchii erau parcă mai joc decât mingea, iar buricul mai sus!?