Doru POPOVICI

Chiar dacă în ultimul meu comentariu mizasem pe iminenta victorie a lui Cristiano Ronaldo în cursă (cu obstacole!) pentru Balonul de Aur, mărturisesc că am aşteptat cu mari emoţii Gala şi, implicit, anunţarea câştigătorului, fiindcă în fotbal, mai ales în cel patronat de Platini şi Blatter, orice este posibil: de la acordarea organizării unui Campionat Mondial unei ţări fără fotbal dar cu o climă ucigătoare până la calificarea într-un turneu final al aceleiaşi competiţii printr-un gol precedat de henţ şi aut de poartă! Desigur, e vorba chiar de Franţa aceluiaşi domn Platini. Cu toate astea, premiul s-a dus acolo unde se cuvenea, iar dincolo de comentariul de ieri al colegului Manţă n-aş avea mare lucru de adăugat. Aş comenta însă celelalte categorii ale premiilor anuale, fiindcă în mod evident tot ce am văzut luni seară a fost o tentativă, pe deplin reuşită, de a împăca toate caprele şi toate verzele din lumea fotbalului. Astfel, dacă n-a fost să iasă pohta ce-a pohtit-o Platini, adică de a pune Balonul de Aur în braţele unui neamţ, atunci măcar la antrenori au câştigat nemţii, şi la băieţi, ceea ce este corect, dar şi la fotbal feminin. Mai mult, şi trofeul pentru cea mai bună fotbalistă l-a luat tot o nemţoaică. În competiţia pentru golul anului, din cele zece selectate iniţial, poate că erau altele mai spectaculoase decât cele trei din finală. În orice caz, dacă unul din cele zece a fost cu adevărat deosebit, atunci e vorba, desigur, de cel al lui Ibrahimovici. Dar cum să-l premiezi doi ani la rând pe cel mai spectaculos fotbalist din istorie!? Mai ales că în fiecare an Ibra ar putea umple singur clasamentul celor 10 goluri de excepţie. Aşa că premiantul s-a numit James Rodriguez, iar golul, zău, a fost... aproape la fel de frumos ca al lui Florescu din Europa League! În rest, am mai remarcat doar răgetul, de mare excepţie, al lui CR 7!