Confirmări, aşteptări, surprize

Sezonul sporturilor cu motor e cam pe sfârşite. Mai e o etapă din Formula 1, iar la MotoGP acesta s-a încheiat acum 3 zile. Victoria finală dar şi cea din ultima etapă i-au aparţinut lui Marc Marquez, fenomenalul recordman care dă să facă uitate toate precedentele recorduri ale lui Mick Dooham, Max Biaggi şi ale cui or mai fi, inclusiv ale lui „Dottore”, care a reuşit totuşi o clasare finală pe locul 2, ceea ce înseamnă o mare performanţă, în condiţiile în care motocicleta sa nu-i tocmai la fel de performantă ca a lui Marquez, pe care l-a bătut totuşi în vreo 2 – 3 etape. Chiar n-aş fi crezut acum vreo 15 ani că va veni şi ziua în care puştiul fenomenal numit Valentino Rossi va ajunge să fie unul din veteranii sportului ăstuia. Ar fi nedrept să spun că Rossi era mai talentat decât Marquez la aceeaşi vârstă, mai ales că maniera autoritară în care s-a impus Marquez anulează orice discuţie. Totuşi, e greu să-ţi faci uitată prima iubire, iar eu l-am îndrăgit pe Rossi definitiv de foarte mult timp. E cumva ca în snooker, unde oricât mi-ar fi de drag Judd Trump, eu tot pe Ronnie O'Sullivan îl iubesc (apropo: a apărut şi în română cartea lui, intitulată „În fugă”, o traducere potrivită a titlului original, „Ronning”) , dar şi mai mult decât pe ei amândoi îl iubesc pe Steve Davies, datorită căruia am îndrăgit au acest sport. În privinţa Formulei 1, sunt deja de-a dreptul fericit că Lewis Hamilton se apropie de un nou titlu, pe care-l merită cu vârf şi îndesat. De altfel eu l-am scos campion mondial încă de acum vreo 3 etape, greşeală pe care mă bucur că n-a sesizat-o nimeni dintre dv. Cu o singură etapă înainte de final, Hami are 17 puncte în faţă, şi numai un ghinion nebun l-ar putea lăsa fără titlul care i se cuvine cu vârf şi îndesat.