Gabriel MANȚĂ

Încheiam articolul precedent cu părerea că acceptarea metodelor specifice fraţilor Becali i-a afectat imaginea lui Cristian Chivu. Pentru ei, banul guvernează! Nu se încurcă în chestiuni ezoterice, cum ar fi bunul simţ. Chivu a ajuns să nu vrea să plece de la Inter, deşi nu mai făcea faţă nivelului de joc atunci când, rareori, era convocat în lot. Oferte se găseau, dar nici pe departe la acelaşi salar, care data din vremurile bune. Iar comisionul, evident, era direct proporţional. Apoi, când contractul a ajuns la scadenţă, pe conducătorii Interului i-a lovit orbul găinilor. La vremea respectivă a apărut un articol în presa italiană în care se pleda cauza lui Chivu, promovând ideea că Interul nu-şi permitea să piardă un jucător de o asemenea inteligenţă! Deh, sponsorizările se poartă peste tot… S-a semnat un nou cotract pe doi ani, cu salariul diminuat, dar tot de vreo trei ori mai mare decât lua Adrian Mutu, de exemplu. După un an în care echipa a profitat de inteligenţa lui Chivu mai mult în afara terenului, devenise evident pentru oficiali că fusese o greşeală, dar evident că nu s-a găsit o soluţie de reziliere, reprezentanţii jucătorului cerând compensaţii financiare. A urmat încă un sezon, acesta, în care Chivu a tras targa pe uscat şi, iată, şi-a anunţat retragerea înainte cu câteva etape de final. Din punctul meu de vedere, poate fi şi el considerat un fel de victimă a fraţilor Becali. A câştigat nişte bani nemeritaţi de pe urma lor, ca şi Popescu, însă măcar nu înfundă puşcăria! E şi asta o consolare.

Nu închei înainte de a semnala dezbaterea iniţiată de Cristian Geambaşu pe gsp.ro, una cu titlu anume ales pentru generare de trafic. Nu, Chivu nu are cum să fie “cel mai mare” pe motiv de palmares! Doar ce s-a dat Balonul de Aur pe cu totul alte criterii. Şi chiar şi aşa, Belodedici are două Cupe al Campionilor.