Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 17 ian 2014 - Anul XIX, nr. 11 (5520)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Gabriel MANTA

Gabriel MANȚĂ


Ca la Eurovision!

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Interesante reacţii a iscat decernarea Balonului de Aur în acest an, aşadar e firesc să mai zăbovim puţin asupra subiectului. În primul rând, Michel Platini, el însuşi multiplu deţinător al trofeului, acum şef peste UEFA, a acuzat maniera în care au înţeles cei de la FIFA să aplice criteriile. După părerea sa, valoarea intrinsecă nu poate anula palmaresul, altfel vom fi nevoiţi ca în fiecare an să alegem tot între Messi şi Ronaldo. În felul acesta, mă bag şi eu în seamă, Maradona ar fi trebuit să câştige trofeul cam toată cariera sa (nu s-a întâmplat nici măcar un an pentru că pe vremea aceea erau ierarhizaţi numai fotbalişti europeni!). Apoi, Ribery a lăsat să i se întrezărească dezamăgirea prin refuzarea oricărei declaraţii. În replică, am citit pe gsp.ro că Ronaldo ar fi afirmat că Ribery n-avea cum să câştige, doar el, CR7, putând fi câştigătorul. Nu prea mi-a venit a crede şi, cum am constatat de atâtea ori că sursele online sunt relative, am căutat declaraţia originală, să văd contextul. Fără succes, însă. Ar fi bine pentru el să nici nu fi spus aşa ceva, căci după modelul clasic Ribery ar fi câştigat fără probleme. Aşa a fost posibil să se încoroneze de-a lungul anilor jucători ca Belanov, Sammer sau Cannavaro. Iar acum, bietul Ribery a fost depăşit până şi de Messi, votat într-o veselie de sud-americani, în cel mai pur stil Eurovision! Ca să nu fiu înţeles greşit, din fotbalul actual cel mai mult îmi place Messi, dar asta nu mă împiedică să fiu obiectiv.

În fine, triumful lui Ronaldo îi bucură şi pe suporterii Realului, dar este o satisfacţie în compensaţie. Niciunul dintre ei nu cred că şi-ar mai dori un asemenea sezon, în care echipa să nu câştige nimic, în schimb unul dintre echipieri, fie el oricât de charismatic, să fie unicul motiv de mândrie.

Telegrafic, despre tenis: argentinianul Del Potro, mare păcat, părăseşte de timpuriu turneul australian după o luptă în cinci seturi cu tenacele spaniol Bautista, fără a avea nici măcar scuza caniculei. Hănescu al nostru este eliminat şi el, însă fără să fi făcut figuraţie în faţa lui Raonic. În schimb, merg în turul trei fetele în care ne puneam speranţe, Monica Niculescu şi Simona Halep, iar perspectivele pentru optimi sunt reale.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ca la Eurovision!.
 Vizualizări articol: 1274 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Ca la Eurovision!5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Doru POPOVICI
Doru POPOVICI
Gabriel MANTA
Gabriel MANTA

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei