Gabriel MANȚĂ

Realul putea lua titlul şi cu un egal, ba chiar şi cu o înfrângere, dar abia aşa are gust adevărat, cu victorie la Barcelona. Astfel că jumătate din previziunea referitoare la cele două echipe se împlineşte, rămâne s-o vedem pe cealaltă, Barcelona păstrează trofeul Ligii Campionilor. Un prim răspuns săptămâna asta.

Dar până atunci să savurăm ce s-a întâmplat sâmbătă. Când credeam că televiziunea spaniolă a ratat tocmai momentul în care cei doi jucători rivali îşi dau mâna, iată că ni-l oferă în slow motion: ambii privesc în zare. Începe meciul şi e cert că Guardiola a reuşit să-l surprindă pe Mourinho, numai că l-a surprins plăcut! Mă uit şi nu-mi dau seama care e atacantul în echipa catalană. Nu, nu e nici măcar Messi! Iar Tello poate intra titular cu Osasuna, nicidecum cu Real, dar mai mult decât asta a nedumerit insistenţa în a-l menţine pe teren. Când un puşti acumulează nereuşite în cascadă, totul culminând cu acel şut la două etaje peste poartă, e clar că i se strecoară îndoiala în minte şi nu-i mai iese nimic. Chiar şi la golul egalizator, Tello a şutat la alibi, să fie sigur că prinde poarta! Cât despre ceilalţi, obişnuiţii, neînchipuit de multe greşeli în transmisia paselor, părea războiul clonelor.

Dincolo, aş începe cu Casillas, impecabil, admirabil, incasabil! L-a blocat perfect, cu corpul, pe Dani Alves la intercepţia aceea, apoi a deturnat abia vizibil şutul lui Xavi la câţiva centrimetri pe lângă (arbitrul n-a dat corner, de-aia a şi rămas Barcelona în statistici fără şut pe spaţiul porţii în prima repriză). Chiar şi la golul primit a făcut două parade, a doua fiind fabuloasă. Dar cel mai bun madrilen a fost, cred, Ozil, acelaşi pe care Mourinho l-a scos prea devreme la Munchen, pentru a apăra un amărât de 1-1. Încă înaintea lui Ronaldo l-aş pune pe Benzema, un vârf la care Guardiola doar visează. Ronaldo are într-adevăr meritul golului victoriei, care nu i-a permis Barcelonei să profite de entuziasmul egalării, dar şi că l-a depăşit constant pe Puyol, una dintre piesele la care catalanii trebuie să găsească alternativă în sezonul următor (cealaltă ar fi Xavi, în opinia mea).

N-aş fi crezut să închei fără ceva clar despre Messi, dar nu prea am înţeles ce a vrut Guardiola de la el în acest meci. Neavând atacant în zona centrală până la intrarea lui Sanchez, fundaşii centrali madrileni îl puteau întâmpina grupat dacă scăpa de mijlocaşi. Cu toate astea, Messi a fost la originea ocaziei lui Xavi, de care am amintit, şi a creat faza golului egalizator. Nu e chiar puţin, dar e clar că putea mult mai mult dacă Guardiola nu gândea aşa alambicat. Marţi sper să-i lase de la început în teren şi pe Pique, şi pe Fabregas, şi pe Sanchez.