Doru POPOVICI

Nu, nu e glumă. Am urmărit luni seara, datorită eforturilor incomensurabile ale Antenei 1 de a ne oferi, etapă de etapă, cel mai insipid joc al rundei, evoluţia unor echipe, Steaua şi Politehnica Iaşi, mânate în luptă de ţeluri diferite, opuse chiar: una vrea în Liga Campionilor, alta vrea să nu joace la anul pe vremea asta, pe la Râmnicu Vâlcea ori Botoşani. Nefiind campionatul nostru tocmai Premier League, unde când se întâlnesc echipe aflate în conjuncturi similare te aştepţi fie la meciuri de o îndârjire vecină cu Al Doilea Război Mondial, fie la scoruri – fluviu, am rămas oarecum surprins să constat că şi la noi se poate duce o bătălie furibundă pe gazon, fiecare având de împărţit câte ceva cu fiecare din ceilalţi: jucătorii se luptau cu mingea (pierzând mereu această luptă evident inegală), cu adversarii, cu arbitrii. La rândul lor, arbitrii se răfuiau şi ei cu jucătorii dar şi cu Regulamanetul (pe care au reuşit să-l desfigureze), spectatorii cu adversarii dar şi cu echipa favorită, şi cel mai mult cu Becali, cu tot neamul lui, cu toate oile lui şi, desigur, cu Uniunea Europeană, pe care o evocau în forma prescurtată, într-un vers de mare inspiraţie care încheia o strofă întreagă, pe parcursul căreia comentatorii (veşnic şi ei în război cu telespectatorii, cu limba română, cu regulamentul – pe care-l interpretează doar în favoarea ăluia în blidele căruia le curg balele, mai ales în deplasări prin străinătăţuri, dar mai ales cu bunul simţ) îşi trăgeau sufletul pentru ca pe versul final să-şi zbiere comentariul cretin, doar-doar or accepta versul acel minunat. Am văzut în acest meci un tânăr portar de mare perspectivă, care a reuşit o execuţie de un rafinament la limita perfecţiunii artistice: s-a lăsat ciuciulica la mingea aia trasă pe sus, de pe la borna kilometrică 40, probabil pentru a-i studia traiectoria din cel mai favorabil unghi, de m-a sunat imediat văr-miu de la Constanţa: “Bă, tu ai văzut vreodată portar care să se aplece când mingea vine pe sus?” Nu. Cum nici comentatorii care, când un porc ca Nicoliţă s-a întors din drum ca să-l calce pe piept pe adversarul căzut, să încerce să ne explice că “probabil Bănel n-a observat, el urmărea mingea” (!?), iar când un porc de tuşier a semnalat ofsaid la un ieşean pe care îl scotea (cu vreo 3 metri!) din ofsaid un stelist să ne spună că lor li se pare semnalizare corectă. Un meci memorabil. Bun de arătat la nepoţi. Şi la Parchet.