Doru POPOVICI

Acum chiar că s-a terminat. Meciurile de miercuri şi de joi au fost nu doar cele care au pus capăt sezonului pentru echipele noastre, ci şi cele cu care s-a încheiat participarea românească în Europa League. Nu punem la socoteală prezenţa Unirii Urziceni, întrucât la primăvară ea va juca aici, dar venind din postura de retrogradată din Champions’ League. Şi astfel ajungem la un paradox specific românesc, anume că în unele situaţii, cum este chiar aceasta, retrogradaţii / repetenţii / eşuaţii au adesea merite majore! Prin comparaţie, acelaşi parcurs ca al Unirii Urziceni l-au avut şi Liverpool ori Juventus, numai că pentru ele şi pentru fanii lor, locul 4 într-o grupă de Champions’ League este privit ca un dezastru, în timp ce pentru noi este o mare izbândă care se cere elogiată cu entuziasm. Înainte de a aduce şi eu elogiile cuvenite acestei echipe harnice şi seioase (vi se par insuficiente aceste calităţi?... când vorbim de o echipă românească!?) trebuie avut în vedere şi faptul că a jucat într-o grupă pe care dacă ar fi fost să o aleagă însuşi Dan Petrescu, cu siguranţă că n-ar fi reuşit mai bine decât tragerea la sorţi. Dincolo însă de faptul că a avut parte de adversarii cei mai blânzi cu putinţă, Unirea şi-a făcut treaba cinstit şi temeinic, mai degrabă nemţeşte decât româneşte.
Revenind la Europa League, vă amintiţi ce frumos debutaseră în competiţie toate echipele noastre? ... Şi cum, după prima etapă, eu însumi socoteam aici, în această rubrică, punctele pe care le vom aduna, cu mult peste cele 31 care ne-ar fi ajutat să rămânem cu tot atâtea echipe în cupele europene şi peste 2 ani. La sfârşit, au ieşit 18. Noroc tot de Unirea, care a adus încă 8. Ies 26 la total, aşa că la primăvară ar trebui ca tot ea să adune încă vreo 5 sau 6.
Ziceam că am început furtunos, adunând puncte serioase în prima etapă, când nu prea era nevoie de ele. ...Şi-au toot aşteptat să mai aducem şi altele. Cam degeaba, până în ultima etapă, când iar nu mai aveam nevoie de ele! C-aşa-i fotbalistul român: face treabă numai când nu e de ce. Atunci când este cu adevărat de pus osul, el mai degeabă pune... dosul. La spartul târgului, am făcut 4 puncte şi cel puţin 3 meciuri frumoase, inclusiv al lui Dinamo. Exact ca-n bancul cu miliţianul şi cu turistul care vorbea 4 limbi: şi la ce i-a folosit!?