Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 10 apr 2014 - Anul XIX, nr. 82 (5591)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Reuşită excepţională: pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au „întinerit” un organ întreg

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Medicina regenerativă este un domeniu incitant de studiu, ce implică reînnoirea ţesuturilor corpului şi, astfel, extinderea duratei de funcţionare a organelor dincolo de limita lor obişnuită. Recent, s-a înregistrat un progres important în acest domeniu: pentru prima dată, într-un studiu pe animale de laborator, oamenii de ştiinţă au reuşit să regenereze un întreg organ – timusul, o structură cu rol important în imunitate.

Abordări precedente în medicina regenerativă vizau utilizarea celulelor stem, ce putea fi determinate să se transforme în orice alt tip de celule, reînnoind astfel ţesuturile.

Dar cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie, au reuşit să regenereze timusul şoarecilor printr-o nouă metodă, stimulând celulele timusului să producă în cantităţi mai mari o proteină numită FOXN1; aceasta este un factor de transcripţie (un „întrerupător” molecular care activează anumite gene) şi poate determina timusul să redevină mai activ. Stimularea a fost realizată prin administrarea unui medicament numit tamoxifen, utilizat în prezent în tratarea cancerului de sân. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în jurnalul Development.

În timus (care la om este situat în spatele osului stern) se maturează celulele T, un tip de celule implicate în apărarea imunitară a organismului. Timusul se atrofiază cu vârsta, astfel încât producţia de celule T scade, unul dintre motivele pentru care oamenii în vârstă sunt mai predispuşi la infecţii decât cei tineri.

Cercetătorii de la Universitatea Edinburgh au administrat tamoxifen şoarecilor vârstnici, ceea ce a determinat creşterea în volum a timusului de 2,6 - 2,7 ori într-o perioadă de o lună. 

Mai mult, studiul la microsop al ţesutului timusului a arătat că acesta îşi recăpătase structura caracteristică timusului animalelor tinere, iar densitatea celulelor T la animalele tratate era de două ori mai mare decât la grupul de control (animale de aceeaşi vârstă care nu fusesră tratate cu tamoxifen).

Cercetări insistă asupra faptului că acesta nu este un model de tratament medical, deoarece au fost folosite linii genetice de şoareci speciale pentru acest studiu, întrucât sensibilitatea genei FOXN1 la tamoxifen nu este un fenomen natural.

Totuşi, rezultatele au o mare importanţă, deoarece deschid o nouă cale de explorat medicinei regenerative, arătând că, în cazul timusului, stimularea producţiei unui singur factor de transcripţie poate avea un efect deosebit de  puternic, mai puternic decât orice metodă bazată pe celule stem utilizată până acum.

Rămâne de văzut în ce măsură această metodă poate fi aplicată şi pentru regenerarea altor organe, dar rezultatele sugerează că această abordare merită explorată mai amănunţit.

Studiul a fost coordonat de Clare Blackburn de la Centrul pentru medicină regenerativă afiliat Medical Research Council (MRC) din Edinburgh.

"Rezultatele noastre sugerează că prin utilizarea aceleiaşi metode pe pacienţi umani am putea îmbunătăţi funcţionarea timusului şi, astfel, impulsiona imunitatea pacienţilor în vârstă sau imunitatea acelora cu sisteme imunitare suprimate", a declarat coordonatoarea studiului.

Sursa: The Economist

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Reuşită excepţională: pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au „întinerit” un organ întreg.
 Vizualizări articol: 916 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Reuşită excepţională: pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au „întinerit” un organ întreg0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei