Lucian AVRAMESCU

Prietenul nostru Yon, român stabilit în Belgia, trimite, ca replică unor convivi de la masa Facebook, masă blândă, arţăgoasă şi încăpătoare pentru toată lumea, câteva consideraţii de la Aristotel citire. Iată-le:
”Statul – scopul său este fericirea, dobândită ca stare ce însoţeşte practicarea virtuţilor; statul condus de omul cel mai virtuos este monarhia (poate degenera în tiranie). Alte forme de guvernământ sunt aristocraţia (poate degenera în oligarhie), republica (poate degenera în demagogie – guvernarea celor inculţi)”. Urmează un scurt şi sugestiv comentariu al corespondentului nostru: ”De la Stagirit eu am reţinut sintagma asta-ghilotină: GUVERNAREA CELOR INCULȚI!”.
Ce mai e de spus? Multe şi nimic, Stagiritul (Aristotel se născuse în Stagira) sintetizând magistral reţetele guvernării, cu toate riscurile lor. Domnul Yon a cules, prin antipatia sa cunoscută pentru forma de guvernare republicană, cu care România s-a întâlnit în scurta perioadă comunistă şi postcomunistă, ce era de cules. În rest, de la Decebal încoace, care era rege al dacilor, am tot avut voievozi, domni de ţară, regi. Riscul acum, scos în evidenţă de genialul Aristotel, este ca inculţii să ajungă în frunte. Gheorghiu Dej şi Ceauşescu au fost, cu desăvârşire, inculţi. Asta nu i-a împiedicat să conducă ani mulţi şi să facă tot ce le-a trecut prin minte în România şi cu poporul mioritic român. După Revoluţie, când comunismul a căzut, dar conducătorii au rămas, la toate etajele, aceiaşi, n-aş zice că am avut, cu mici excepţii, minţi ”cioclopedice”, conducători îndulciţi şi umanizaţi de lectură, periaţi de ţepii poftei avare, dedaţi, prin şcoală, la pasiunea fericirii poporului, că ăsta ar fi scopul statului şi al celor ce-i stau căciulă.
Am avut şi avem ”inculţi” la cârmă, culeşi de multe ori din pleavă şi scârnă. Dar eu nu cred că Aristotel doar asta voia să spună acum două mii şi ceva de ani, cu trei sute şi ceva Înainte de Hristos. Incultul trebuie să fi fost acel individ fără merite iubitoare de ţară, hoţ din născare, şmecher de periferie care ajunge, cu abilităţile-i cunoscute, şef. Uneori şeful şefilor. Prin cultură, spiritul asasin – asasin al poporului – se atenuează. Mârlănia scade, că are de unde. Jegoşenia sinistră şi calicia mai pierd din aplomb. Eu cred că Aristotel, referindu-se la inculţi, dădea o cuprindere mai mare cuvântului-definiţie şi adâncimi care azi se potrivesc mai abitir ca oricând mutrelor care şed la mesele împărăteşti ale gologanilor publici, fiindcă gologanii sunt miza supremă.
Trist e că acum, la mii de ani distanţă de anii cugetării grecului macedonean, primeşte tragice confirmări spusa că inculţii, adică parşivii, bandiţii, hoţii fără limite, ajung să conducă statul. Ce păcat! Ce bucurie trăiam să nu fi avut dreptate Aristotel.