Lucian AVRAMESCU

Ce aş putea ura, când Naşterea Domnului se lasă vestită de Magi, cititorului meu? Mama avea o urare a ei: noroc şi fericire! Norocul la noi s-a cam ofilit în dicţionare. Fericirea, confecţionată abstract din materia idealismului pur, se destramă adesea şi ea, ca un ciorap vechi. A murit Havel. Scriitorul de drame, ajuns ca şi Leopold Sedar Senghor, poetul inegalabilelor „Poeme negre”, şef de stat, e plâns discret de cehi. Ne-a adus, sintetizează un tânăr praghez, democraţie.

În altă parte de lume, cel mai sărac popor asiatic, îl boceşte coral pe liderul prăpădit recent. Plânsul pare o competiţie. Cine plânge mai tare, mai convingător, îşi va păstra postul, slujba, sărăcia, pufoaica. Unii plâng de-adevăratelea, rămaşi ai nimănui. La noi pufoaice se vor da abia la anul, dacă se vor mai ţine alegeri, probabilitate din ce în ce mai stinsă. Doctrina unică a puterii e rămânerea cu orice preţ la putere. În Moldova de peste Prut, bun rezervor de voturi, e sprijinit de la Bucureşti un partid cu sonorităţi care încurcă mental alegătorul. Aici, în România, se creează, înţeleg, o nadă electorală de zăpăcit mintea băbuţelor şi nebăbuţelor care intră în cabina de vot, un USP care ar putea fi luat drept USL. Doctrina păcălirii poporului, doctrina victoriei. Aşa că, sărbători fericite, dragă cititorule. Dacă vrei şi noile mele cărţi, le vei găsi în chioşcurile de ziare. Te las cu câteva versuri înşirate din aţa pixului zilele astea. Deie Domnul sănătate!