Google
SHOPPING CITY SUCEAVA - Craciun
SHOPPING CITY SUCEAVA - Craciun
SHOPPING CITY SUCEAVA - Craciun
 
sâmbătă, 24 dec 2011 - Anul XVI, nr. 304 (4902)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6656 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,8059 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

S-a externat

Unul dintre cei mai graşi suceveni, Valeriu Ţurcănaşu, s-a întors acasă cu 63 de kg mai puţin

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

După mai bine de două luni de spitalizare la Bucureşti, pentru investigaţii, tratamente şi operaţii care să-l ajute să slăbească, unul dintre cei mai graşi suceveni, Valeriu Ţurcănaşu, s-a întors acasă. Puiu, aşa cum îi spun prietenii, îşi va petrece sărbătorile de iarnă în apartamentul său, de pe strada 6 Noiembrie, alături de toţi cei care i-au fost aproape în ultimul an, de când greutatea anormală, de peste 240 de kilograme, l-a ţinut prizonier în propria casă.

Valeriu Ţurcănaşu s-a externat din clinica privată Delta Hospital din Capitală în cursul zilei de joi. În acest spital particular, suceveanul a suferit două intervenţii chirurgicale, care l-au scăpat de o parte din depozitele de grăsime. Înainte de a se interna la Delta Hospital, Puiu s-a tratat de obezitate la Spitalul Elias din Capitală. În total, Valeriu Ţurcănaşu a stat internat la Bucureşti 66 de zile, timp în care a slăbit 63 de kilograme.

 

Se hrăneşte cu „prafuri”

Acasă, Puiu urmează un regim alimentar strict, care presupune consumul unor substituţi de mâncare, practic nişte suplimente proteice lichide ca shake-uri, supe, fulgi de ovăz sau budincă. „Alimentele” pe care le înghite de patru ori pe zi, dimineaţa, la prânz, după-amiaza şi seara, înlătură senzaţia de foame şi evită tentaţia gustărilor.

Puiu a explicat: „Deocamdată mă hrănescmai mult cu nişte medicamente sub formă de prafuri pe care le dizolv în apă. Trebuie să ţin această dietă proteică până în jurul datei de 5 ianuarie. După aia, am voie să mănânc orice, carne, fructe şi legume, dar în cantităţi mici şi numai pasat. Timp de şase luni voi mânca normal, dar pasat. La fiecare trei luni trebuie să merg la Bucureşti, la control”.

 

Vrea să ajungă la 75 de kilograme, greutatea pe care o avea la vârsta de 18 ani

Valeriu Ţurcănaşu şi-a propus să slăbească până când ajunge la greutatea de 75 de kilograme, pe care o avea în tinereţe, la vârsta de 18 ani. În octombrie, când s-a internat la Bucureşti şi a început lupta pentru supravieţuire, Puiu cântărea peste 240 de kilograme. El a completat: „Încă nu am voie să fac exerciţii fizice, ci doar plimbări scurte. Din păcate, frigul de afară nu-mi prieşte, aşa că până la primăvară nu-mi rămâne decât să fac puţină mişcare prin casă, să urc şi să cobor câteva trepte de pe casa scării, fiindcă nu am voie să exagerez cu efortul”.

 

La internarea în Bucureşti şi-a verificat greutatea cu un cântar pentru alimente

În Capitală, la clinica privată Delta Hospital, Valeriu Ţurcănaşu a făcut o abdominoplastie, operaţie în cadrul căreia medicii i-au extras nu mai puţin de 26 de kilograme de grăsime. Intervenţia a fost urmată de o alta, gastric sleeve, care a constat în îndepărtarea unei porţiuni mai mari din stomac (peste 80%). Înainte de a fi operat, Puiu a stat internat la Spitalul Elias, unde, pentru prima dată după doi ani, a reuşit să se urce pe un cântar şi să-şi verifice greutatea. Cântarul era unul pentru alimente şi a indicat 241 de kilograme. La Elias, înainte de transferul la Delta Hospital, Valeriu Ţurcănau a slăbit câteva zeci de kilograme, printr-un regim alimentar strict, aceasta fiind condiţia impusă de medici pentru a fi operat.

 

Peste un an va fi operat pentru a treia oară

Peste un an, Valeriu Ţurcănaşu va ajunge din nou sub bisturiul medicilor, care vor încerca să-i corecteze aspectul de abdomen flasc, cu piele care atârnă (“şorţ abdominal”), şi să-l scape de hernie. Va fi ultima oară când Puiu îşi tratează obezitatea într-o sală de operaţii, rezultatele celor trei intervenţii chirurgicale fiind durabile dacă sunt urmate de o dietă echilibrată şi exerciţii fizice regulate.

Costurile celei de-a doua operaţii, gastric sleeve, de 28.000 lei, nu au fost acoperite în totalitate. Restanţa de 10.000 lei trebuie achitată până în luna martie, iar cei caredoresc să-l ajute pe Valeriu Ţurcănaşu cu bani o pot face prin contul deschis la Garanti Bank, Agenţia Unirii, Cod IBAN RO 40 UGBI 00000 220 14871 RON.

 

Şase pompieri l-au ajutat să se urce în ambulanţa specială care l-a transportat la Bucureşti

Valeriu Ţurcănaşu are 58 de ani şi a început să se îngraşe, culmea, în armată (februarie ’74 – iunie ’75). Puiu a lucrat ani la rând ca vânzător-măcelar în toate halele de carne din municipiul Suceava, la Arini, Iţcani, Burdujeni, la hala din zona Tipografiei şi cea de pe Mărăşeşti. În 1984 a fost nevoit să-şi schimbe locul de muncă, iar după o perioadă a rămas şomer. Din septembrie 2010 nu a mai părăsit deloc apartamentul.

De-a lungul anilor a încercat diverse diete, dar nici una nu l-a scăpat de depozitele de grăsime. În Bucureşti a ajuns cu o ambulanţă specială, în care nu a putut fi urcat fără ajutorul a şase pompieri vânjoşi, care s-au chinuit timp de aproape o oră pentru a-l scoate din apartamentul său, situat la etajul IV.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Unul dintre cei mai graşi suceveni, Valeriu Ţurcănaşu, s-a întors acasă cu 63 de kg mai puţin.
 Vizualizări articol: 4892 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.69/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.7 din 13 voturi
Unul dintre cei mai graşi suceveni, Valeriu Ţurcănaşu, s-a întors acasă cu 63 de kg mai puţin4.7513

Optik Tataru
Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Rusine.. trimis de
(24 dec 2011, 12:12:00Romania Romania | RCS & RDS)
Mi-ar fi rusine sa fiu in locu lui sincer.... inainte de a ajunge asa trebuie sa te gandesti mai bine sa mananci cumpatat si sa faci sport la timp.
2.   Hahalera trimis de
(24 dec 2011, 12:18:55Romania Romania | Tv Post Srl)
cand lucra la carmangerii si baga in el ca un taur nu sa gandit la sanatatea lui?el manca cat patru pe timpul lui ceasca si altii rabdau foamea,iar acum vrea sa slabeasca cu ajutorul oamenilor.oare care oameni iau bagat pe gat alimente fortat?sa ingrasat ca boul cu buna stiinta si o sa vedeti in martie ca o sa se aleaga praful de munca medicilor,boul o sa se ingrase inapoi.
3.   Dafuq !? trimis de
(24 dec 2011, 14:51:01Romania Romania | RCS & RDS)
Nici macar nu m-am obosit sa mai citesc articolul cand am vazut ce titlu imbecil are. Parca a scris un comment pe facebook nu titlul unui articol de ziar.
4.   Nu prea mai e de ras trimis de
(24 dec 2011, 20:10:07Romania Romania | RCS & RDS)
Dupa ce am vazut video ala... i se pare o realizare ceea ce face ca merge singur, de parca ar fii trebuit sa mearga altu pentru el .... of of cu oamenii astia inconstienti, faceti sport oameni buni sa nu ajungeti asa.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei