Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 16 ian 2015 - Anul XX, nr. 11 (5823)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   13 imagini |   ø fişiere video

Cultural

60 de lucrări, realizate de 22 de artişti suceveni, la Salonul Anual de Artă deschis la City Gallery

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La City Gallery, din incinta Shopping City Suceava, s-a deschis miercuri, 14 ianuarie, Salonul Anual de Artă al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România - Filiala Suceava. 22 de artişti plastici suceveni au expus 60 de lucrări de pictură (ulei, acrilic, tehnică mixtă), grafică (tuș, culori de apă, pastel) și tapiserie (lână și bumbac).

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de arişti plastici şi iubitori de artă care şi-au bucurat ochii şi sufletul vizionând creaţii plastice originale, compoziţii în stiluri diverse, pline de culoare și semnificaţii.

La vernisaj, artista plastică Lucia Puşcaşu, preşedinta Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România - Filiala Suceava, a nominalizat participanţii şi a punctat contribuţia fiecăruia, amintind că lucrările pot fi admirate de public, la City Gallery, până pe 11 februarie. În cadrul salonului au expus deopotrivă artişti maturi, veterani, membri fondatori ai filialei sucevene, alături de tineri, unii dintre ei foşti elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, care au devenit între timp colegi cu foştii lor profesori.

 

Compoziţii, artişti

Primul artist prezentat de Lucia Puşcaşu a fost Constantin Ungureanu Box, care a expus la Salonul Anual de Artă trei lucrări, sub genericul „Cântec eminescian”, în care „cântă dragostea, poezia, viaţa, moartea, muzica, tot ce l-a preocupat pe Eminescu”. Pictorii Gabriel Baban şi Dumitru Rusu au încântat publicul cu picturile lor în care apar locuri din Bucovina, pentru că ei „cântă Bucovina prin culoare”.

Artista Lucia Puşcaşu a pregătit pentru Salonul Anual de Artă vernisat miercuri două lucrări cu temă medievală, în care se regăsesc amprentele unor locuri foarte frumoase din judeţul Vâlcea, mai precis mănăstirile Cozia şi Horezu.

Printre artiştii plastici care au expus miercuri se numără şi Niculai Moroşan, Marcela Larionescu, Oana Hrişcă (care „sugerează prin cele două lucrări ale sale că, dacă cei care ne conduc ar fi mai buni, ar fi mai bine pentru toţi”, a spus Lucia Puşcaşu), Eugenia Goraş, Georgeta Gheorghiu, Ioan Coţofan („desenator, colorist, pictor monumentalist”, după cum l-a prezentat Lucia Puşcaşu), Loredana Ceică, Mihai Pânzaru PIM (care a prezentat în expoziţie un portret al sculptorului Mircea Dăneasă şi un peisaj din Balcic), Mihai Ferbei, Camelia Rusu-Sadovei, Viorica Moruz, Cristina Lauric, Ovidiu Buzec.

 

Artistul plastic Traian Postolache: „Arta pentru noi este un canon”

Rădăuţeanul Traian Postolache, care, după cum a spus artista Lucia Puşcaşu, „exprimă în lucrările sale iubire, întreg, sacru”, a precizat că expoziţia Salonului Anual de Artă din acest an este „una dintre cele mai bune, mai rafinate, lucrările de pe simeze sunt reprezentative pentru artiştii care le-au expus. Expoziţia este caracterizată şi prin diversitate”. „Arta pentru noi este un canon. Este o bucurie, dar astăzi are şi un aspect tragic, pentru că arta s-a despuiat de sacru. Am un sentiment de nostalgie al unor altor vremuri”, a mai spus artistul plastic Traian Postolache.

Niculai Moroşan, „mâna mea dreaptă în organizarea expoziţiilor”, după cum a spus Lucia Puşcaşu, l-a completat pe Traian Postolache, spunând că „artiştii depun un efort pentru a duce mai departe menirea lor”. „Mă consider un om simplu şi mă rog lui Dumnezeu să-mi dea sănătate, să mă bucur de ce am. Pentru artă, pentru noi, artiştii, aprecierea din partea celorlalţi este importantă”, a mai spus artistul Niculai Moroşan. La final, artista plastică Lucia Puşcaşu le-a sugerat tuturor participanţilor să îşi găsească preocupări  frumoase. „Personal, mi-am susţinut mereu colegii. Am scos albume, am organizat expoziţii. Cât voi mai fi la Suceava, ca preşedintă a Uniunii Artiştilor Plastici sau nu, voi continua să-mi sprijin colegii. Dacă ştiţi tineri absolvenţi de Arte Plastice, sugeraţi-le să se înscrie în Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) din România - Filiala Suceava. Avem nevoie de tineri care să ducă mai departe arta. Nu vă uitaţi aproapele. Încercaţi să fiţi mai buni şi să avem cu toţii mai multă răbdare”, a completat moderatoarea evenimentului, Lucia Puşcaşu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului 60 de lucrări, realizate de 22 de artişti suceveni, la Salonul Anual de Artă deschis la City Gallery.
 Vizualizări articol: 2781 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.7 din 3 voturi
60 de lucrări, realizate de 22 de artişti suceveni, la Salonul Anual de Artă deschis la City Gallery4.753

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei