Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 7 feb 2011 - Anul XVI, nr. 30 (4628)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   7 imagini |   ø fişiere video

Cultura civismului interetnic

„Dilemele convieţuirii: evreii în Bucovina (1774-1939)”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Istoricul Daniel Hrenciuc a lansat vineri, în perimetrul generos al Galeriei de Artă din Rădăuţi, volumul „Dilemele convieţuirii: evreii în Bucovina (1774-1939)”, lucrare care prezintă evoluţia istorică a evreilor în spaţiul bucovinean.

 

Un istoric recunoscut pe plan naţional şi internaţional

Cartea, apărută la Editura „Tipo Moldova” Iaşi, care a fost lansată toamna trecută la Suceava în cadrul simpozionului cu genericul „O cultură a supravieţuirii” (simpozion organizat la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” cu prilejul „Zilei comemorării victimelor Holocaustului în România”), se înscrie în ampla serie de lucrări ale istoricului rădăuţean dedicate minorităţilor etnice din Bucovina.

Daniel Hrenciuc este unul dintre istoricii recunoscuţi pe plan naţional şi internaţional în ceea ce priveşte istoria minorităţilor naţionale din perimetrul bucovinean, studiile sale, apreciate ca valoroase contribuţii analitice şi documentare, enumerând titluri precum „Din istoria polonezilor în Bucovina”, „România şi Polonia (1918-1931). Relaţii politice, diplomatice şi militare”, „Continuitate şi schimbare: Integrarea minorităţilor naţionale din Bucovina istorică în Regatul României Mari (1918-1928)”, „Maghiarii în Bucovina (1774-1941)”, „Provocările vecinătăţii: ucrainenii bucovineni în regatul României Mari (1918-1940). Contribuţii”.

 

O carte care poate aduce o limpezire asupra modului „cum ne definim şi cum ne înţelegem istoria”

O carte, aşa cum a apreciat-o editorul ieşean Aurel Ştefanachi, „uşor provocatoare”, pentru că abordează istoric, documentat, fără să ascundă aspecte extrem de sensibile, problematica complexă a unei minorităţi „care a adus o mare contribuţie culturii române”.

Aşa cum a subliniat Aurel Ştefanachi, această carte (la fel ca şi cea anterioară dedicată ucrainenilor bucovineni) poate aduce o limpezire asupra modului „cum ne definim şi cum ne înţelegem istoria”.

Preşedintele Comunităţii Evreilor din Rădăuţi, Igo Kofler, a spus că lucrarea istoricului rădăuţean este una din cele mai bune cărţi referitoare la evreii din Bucovina şi de aceea a venit cu propunerea ca volumul să fie lansat şi la Bucureşti, pentru a fi receptat la nivel naţional.

 

„O lucrare erudită, care oferă o lectură plăcută, dar şi prilejul unor momente de reflecţie”

Conf. univ. dr. Florin Pintescu, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, a accentuat asupra unor dileme ale convieţuirii în Bucovina, înscriind între acestea şi enigma evreilor bucovineni, „o etnie cu un destin istoric aparte”, „purtătoare de cultură”, care a dat „un segment important al intelighenţiei şi al oamenilor de afaceri”.

„O lucrare erudită”, aşa cum a spus el, „o construcţie rotundă, unitară”,  structurată pe 19 capitole la care se adaugă un capitol final de concluzii, o carte bazată pe documente, ilustrată semnificativ, „care oferă o lectură plăcută, dar şi prilejul unor momente de reflecţie”.

O carte care întregeşte în chip fericit demersul istoricului Daniel Hrenciuc pe subiectul minorităţilor naţionale din Bucovina.

 

„O datorie de suflet faţă de istoria Bucovinei”

Autorul, care a spus că Bucovina a fost şi este „o poartă spre Occident”, în care „cultura civismului interetnic a fost verificată în timp”, a subliniat faptul că „istoria evreilor bucovineni este o parte a istoriei noastre”.

Ca rădăuţean, care a trăit şi a cunoscut comunitatea mozaică locală, Daniel Hrenciuc a considerat că efortul său de a dedica o carte minorităţii evreieşti este „o datorie de suflet faţă de istoria Bucovinei”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Dilemele convieţuirii: evreii în Bucovina (1774-1939)”.
 Vizualizări articol: 1111 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 4 voturi
„Dilemele convieţuirii: evreii în Bucovina (1774-1939)”5.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei