La Iulius Mall Suceava a fost vernisată marţi, 21 decembrie, expoziţia de icoane bizantine pe lemn intitulată „Minune prea mare”. Au fost expuse 65 de lucrări, executate în tempera cu foiţă de aur, de către elevi de la Şcoala Nr. 4 Suceava, în parteneriat cu Eco Şcoala Nr. 10 Suceava. O parte dintre icoane au fost executate în luna august, într-o tabără de pictură de la Mănăstirea Secu. Cu o zi înainte de vernisaj, icoanele au fost sfinţite de părintele Augustin Zaiţ. Copiii au fost îndrumaţi de profesorii Eugenia Ana Chilimon şi Traian Chilimon, fiică şi tată. La vernisajul de la Iulius Mall au participat autorii lucrărilor – elevii artişti, colegi de-ai lor, părinţi şi profesori.
Cercul de iconografie intitulat „Bizantin – Art” funcţionează de patru ani şi a organizat până acum zece expoziţii, apreciate de public.
La finalul vernisajului, un grup de colindători de la Palatul Copiilor Suceava, condus de profesorul Daniel Aniculaesei, împreună cu trei elevi talentaţi, care interpretează de mai mult timp muzică populară, Nicoleta Afrăsinei, Radu Andonie, Andreea Ungureanu, au prezentat un miniconcert de colinde.