„La Varicea”

În cea de-a doua jumătate a anilor ’60, când Suceava începuse deja să se transforme ca urbe înnoindu-se edilitar în zona centrală (se ridicaseră blocuri de locuinţe, iar Casa de Cultură se afla în construcţie), spre capătul străzii „Ştefan cel Mare” (înspre Biserica Sf. Dumitru), a apărut un local insolit, care-a rămas în amintirile sucevenilor cu numele „La Varicea”.

Un local insolit

Insolit, pentru că localul cu pricina, care avea, direct de pe trotuar, două intrări în aceeaşi încăpere, în care erau amenajate două “raioane” comerciale diferite, dulciuri şi cafea, constituia o premieră în comerţul socialist al Sucevei.

Oraşul nu avea la vremea aceea o cafenea, un spaţiu în care să se consume doar “schwarz-ul”, aşa cum i se spunea cafelei ca o reminiscenţă din vremea Bucovinei austriece.

Cafeneaua Armenească (despre care am publicat în „Monitorul de Suceava” o serie de informaţii, într-un articol din data de 26 iulie a.c.) dispăruse la sfârşitul perioadei interbelice, iar cafeaua, care putea fi comandată în localurile de consumaţie publică (restaurantele, birturile şi cofetăriile urbei), nu putea fi consumată nicăieri într-un spaţiu exclusiv destinat savurării acesteia.

Aburii cafelei se amestecau cu fumul gros de ţigară

De fapt, localurile publice cu denumirea de „Cafenea” dispăruseră pentru că aveau o...rezonanţă burgheză şi de aceea noua locantă, deschisă pe strada „Ştefan cel Mare”, avea o firmă pe care scria „Cafea - Dulciuri”.

Ceea ce atrăgea însă atenţia publicului (cu greu am resuscitat memoria câtorva suceveni care şi-au amintit ce scria pe firmă) era un panou de reclamă care prezenta un cap de negru buzat, cu fes roşu, şi o ceaşcă de cafea aburindă.

Dar ceea ce i-a conferit numele acestui spaţiu special, în care aburii cafelei se amestecau cu fumul gros de ţigară, era faptul că, la mesele înalte, cafeaua se consuma stând în picioare.

De aici şi numele „La Varicea” (stând în picioare faci varice - inesteticele dilataţii ale vaselor sanguine, care apar, de regulă, în partea superioară a gambei), care a rămas în istoria urbei.

Cafea la ibric, la filtru, „Pepsi-Cola” şi... „Quick”

Deşi cele două sectoare comerciale erau separate, iar cele două tejghele (cu rafturi în spate) se aflau pe acelaşi aliniament, în faţa lor, în încăperea comună, de-a lungul vitrinei dinspre stradă, erau amplasate mesele cu picior, la care muşterii localului îşi beau cafeaua.

La început, cafeaua se făcea la ibric, iar zaţul rămânea gros pe fundul ceştii. Ceva mai târziu, au apărut şi două „maşini” la care se făcea cafea ness şi cafea la filtru. Zahărul oferit era cubic, ulterior cafeaua era îndulcită cu zahăr tos (care se lua cu linguriţa din recipiente de sticlă sau porţelan) şi abia la începutul anilor ’80 au apărut porţiile de zahăr în pliculeţe.

Cafea şi băuturi răcoritoare cu cofeină se puteau consuma şi în alte localuri, dar locul acesta avea o atracţie aparte.

După o scurtă perioadă în care în comerţul socialist s-a găsit „Pepsi-Cola”, băutura răcoritoare „capitalistă” a fost înlocuită cu un produs autohton, „Quick”, dulce, cleios şi puternic acidulat, astfel încât, la deschiderea sticlei, dacă nu erai atent, pierdeai aproape jumătate din conţinut.

În aparenţă, se consuma numai cafea...

Oficial, în localul respectiv, nu se serveau băuturi alcoolice (la fel cum se proceda şi în cofetării), dar cum la raionul de dulciuri se vindeau şi lichioruri (iar cu timpul gama s-a diversificat, lărgindu-se de la whisky românesc, până la...coniac albanez „Skanderbeg”, cu sticla învelită în împletitură de paie), cănile de cafea se umpleau adeseori cu astfel de licori. În aparenţă, se consuma numai cafea...

Locanta, care la început a fost un spaţiu elitist în care se întâlneau intelectualii urbei (cu precădere, era frecventat de artişti), a devenit cu timpul  un loc de întâlnire pentru liceeni (un loc în care se putea brava în public cu ţigara în gură şi în care se aranjau „ceaiurile” de la final de săptămână) s-a transformat treptat într-o „bombă”, în care se aduna pegra urbei (se făcea schimb de valută şi se procurau ţigări străine).   

De la cafea, la „nechezol”

Succesul locantei, în care cu greu reuşeai să ocupi un loc la una din mesele cu picior, a fost asigurat, după jumătatea anilor ’70, de lipsa din reţeaua comercială oficială a cafelei. Cafeaua naturală a dispărut din magazine fiind înlocuită cu un surogat care a ajuns să conţină până la 80% năut sau ovăz, numită ironic (de la ovăzul care era nutreţ pentru cai) „nechezol”.

Cum făceau cei care deserveau locanta, numai ei ştiau, dar reuşeau să ofere consumatorilor o băutură care mai aducea a cafea.

„La Varicea” a rezistat ca local public până în anul 1982, când s-a trecut la demolarea totală a zonei, dispărând din peisajul urban al Sucevei odată cu întregul şir de clădiri care începea de la imobilul fostului Hotel „Langer” (în care funcţiona o unitate de comercializare legume şi fructe - „Aprozar”), până, după colţul străzii, la fosta Şcoală Generală Nr. 2, actualul corp, din spatele Curţii Domneşti, al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”.