Am mai amintit de faptul că prin anii 1950 cea mai mare sărbătoare a popoarelor iubitoare de pace din întreaga lume era 7 noiembrie, ziua Marii revoluţii socialiste din octombrie. Aici ateii bolşevici sovietici au acceptat cele două calendare. Biserica ortodoxă rusă a rămas însă la vechiul calendar şi Stalin, chiar dacă a dărâmat unele biserici, nu s-a amestecat în problema calendarului. Numai revoluţia se sărbătorea după noul calendar. Lazăr Kaganovici, urmaş al khazarilor, arhitect-şef al Moscovei, bolşevic ateu înrăit, a pus ochii pe celebra biserică Vasili Blajenâi. I-a spus lui Iosif Vissarionovici că ar trebui dărâmată pentru fluidizarea circulaţiei din Piaţa Roşie, numită aşa încă de ţari. Fostul seminarist ortodox s-a prins şi l-a stopat pe Kaganovici cu expresia rămasă şi ea celebră: „Lazar, las-o acolo!” Atât. Dar dacă Lazar întâi o dărâma şi pe urmă îl informa pe Stalin? Nu se putea, Stalin o vedea în fiecare zi. Gheorghiu-Dej a fost convins de cineva să lase biserica Kreţulescu lângă Palatul Republicii. A lăsat-o şi tovarăşul Ceauşescu, care nu mai avea ce construi în zonă. De fapt putea reconstrui fostul Teatru Naţional pe terenul viran de pe Calea Victoriei. Dar el a ales locul de lângă Intercontinental. Iniţial, noul teatru naţional imita puţin unele opere arhitectonice moderniste şi avea, în esenţă, aspect de ciupercă. Dar a intervenit la un moment dat, prin 1975, un grav incendiu, în care a ars sala mare. S-a tot reparat, faţada nu a fost finisată şi, în final, s-a făcut o prelungire la Piaţa Universităţii extrem de urâtă. Ceauşescu nu s-a atins de oraşul vechi, între Lipscani şi fosta Operetă. Fusese renovat Hanul lui Manuc. În Suceava, în afară de cele două sinagogi, celelalte biserici au rămas. Nu s-a trezit un activist să pună să se dărâme una. Se putea face extrem de uşor. Cine să comenteze hotărârea partidului? Vechii bolşevici totuşi au învăţat la şcoală, câte clase avea fiecare, că aici a domnit Ştefan cel Mare. În 1950 s-au început săpături arheologice la Cetatea de Scaun. În 1957 tovarăşul prim-secretar Ţurcanu a participat la sărbătorirea a 500 de ani de la urcarea pe teren a marelui voievod. Dar, apropo de activişti, circula atunci un banc, cum că majoritatea au cu o clasă mai mult decât trenul, care avea două clase. În primii ani după război trenurile aveau chiar trei clase. Moştenire capitalistă, dusă la absurd de Ceauşescu cu apartamentele confort III. Încet-încet activiştii de partid şi-au dat seama că de preoţi până la urmă au nevoie. Sigur că nu pentru a se ruga pentru sănătatea lor, ceea ce făceau cu şefii cei mari, dar mai transmiteau mesaje ţăranilor pentru predarea cotelor şi pentru colectivizare. Tare s-ar fi dus în biserici propagandiştii cominternişti să le vorbească ţăranilor despre fel de fel de probleme. Nu de ateism, nu aveau voie de la Jdanov sau chiar de la Lenin. Dar nu aveau voie să intre în biserici, să-şi facă cruci etc. Mai târziu au descoperit mâncarea şi băutura de la mănăstiri. Mergeau chiar să doarmă în unele chilii ultramoderne, pregătite pentru turiştii străini. Imperialiştii anglo-americani, aţâţători la război, ce făceau în acel timp? Făceau în primul rând războiul din Coreea. Ziarele noastre condamnau cu ură proletară războiul imperialist murdar din Coreea. Toate ţările frăţeşti trimiteau ajutoare comuniştilor nord-coreeni.

*

Masiva biserică catolică din parcul central al Sucevei se află vizavi de fostul sediu al partidului comunist, care după război şi-a ales o clădire frumoasă, cea a primăriei. Au aruncat toate obiectele vechi şi au renovat localul de mai multe ori. Primăria au mutat-o în anii 1950-1950 în sediul actual al muzeului, clădirea fiind cea a prefecturii vechi din perioada interbelică. Activiştii se uitau zilnic peste drum la biserica catolică (cacofonie admisă), unde nu prea intrau mulţi credincioşi pe atunci. Ceasurile din turnurile celor două imobile erau defecte şi aşa au rămas până prin 1970, când tovarăşul Miu Dobrescu a cerut să fie reparat ceasul partidului şi pus să bată pe o melodie a lui Ciprian Porumbescu. Şi biserica a încercat să-şi repare ceasul şi a şi reuşit, pentru un timp.

Suceava, până prin 1945, a avut mulţi credincioşi catolici. Nu mai spun de perioada stăpânirii austriece. Interesant este că mitingurile de 7 Noiembrie, 1 Mai şi 23 August se făceau în stradă, în faţa regionalei de partid. Mulţi cetăţeni stăteau până în apropierea bisericii catolice. După ce s-a construit cinematograful „Modern”, numit atunci cinemascop, mitingurile politice se făceau în piaţa din faţa cinematografului. Bravii activişti de atunci erau amplasaţi pe platforma de la intrarea în cinematograf. Am avut o fotografie din acei ani în care i-am recunoscut pe Ene Ţurcanu şi Alfred Bernstein. Pe ceilalţi nu-i cunoşteam. Statuia lui Simion Florea Marian era încă în mijlocul pieţei. În acei ani se sărbătorea şi ziua de Sânziene, hramul oraşului, într-un mod mai impresionant ca astăzi. Activiştii atei se făceau că nu vedeau nimic, stăteau mai ales la bufetul partidului sau mergeau pe teren. Mai vedeai doar miliţieni prin oraş. În primul rând veneau mii de pelerini din toată ţara, îndeosebi din Maramureş, la moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, care era doar scos puţin afară, în curte. Era interzisă purtarea lui prin centrul oraşului, obicei reluat după 1990.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei.

Comentarii