Mircea Radu IACOBAN

Parlamentul a dat undă verde confiscării extinse a averilor adunate ilicit, cu condiția unei prealabile condamnări pentru fapte de corupție. Ceea ce, iertați-mi exprimarea, era din totdeauna la mintea cocoșului: păi cum și de ce să-i fie lăsate delincventului roadele infracțiunii? Rămân în continuare neatinse averile suspecte și flagrant nejustificabile: să nu le atingi c-o floare! Legea 115 din 1996 îngăduie astfel de cercetări doar în cazul deținerii unei funcții publice: ai intrat sărac în slujbă la stat și ai ieșit bogat, ia dă dumneata socoteală! Conform aceleiași legi, pe lângă fiecare Curte de Apel funcționează, cu astfel de însărcinări, o Comisie de cercetare a averilor; ar fi interesant de trecut în revistă activitatea acestor comisii din 1996 și până acum. Și ANAF are căderea să efectueze cercetări în cazul în care sunt mari discrepanțe între veniturile obținute, sursele legale și impozitele plătite; a și anunțat că va lua în verificare 15-40 de cazuri din fiecare județ. Nu se prea văd rezultatele concrete; ai senzația că funcționează o anume timiditate… cu substrat politic și, pe măsură ce se adună indiferent cum, banul își generează măsuri de auto-protejare, furnizând intangibilitate și onorabilitate. Este puterea „ochiului dracului”, care ne-a robit cu totul și-i de suspectat cel ce se fălește bravând ,,banii nu mă interesează”. Nu-l interesează fiindcă îi prisosesc. De nu i-ar avea, ce l-ar mai interesa! Nu știu dacă e-o meteahnă tipic românească eterna lamentare pe tema sărăciei generalizate. Oricum, nu trăim într-o țară săracă, ci sărăcită și populată de paradoxuri: nimeni n-are bani, toți se vaită, da-i cât se poate de evidentă potopirea și sufocarea orașelor cu mașini făloase, precum și rapida rânduire a vilelor lângă alte viloaie, într-un entuziasm constructiv niciodată întâlnit pe tărâm românesc. Ziceam, până mai ieri, că-s roadele polarizării consolidate și că o serie de ,,vârfuri” s-au pricopsit datorită păguboasei neatenții generale și a iuțelii lor de minte (dacă nu și de mână). Peste averile astfel dobândite s-a pogorât un soi de duh (creștinesc?) al a-toate-grațierii: ca la o cursă de 50 m. obstacole – cum-necum, au ajuns primii la sosire și nu mai ai ce le face. Rechinii cei mari au țâșnit la vreme, desprinzându-se de cârd, au ras tot ce era de halit prin jur și acum, prinde orbul, scoate-i ochii! Fiecare urbe își are rechinașii ei, bașca ciortanii, mârlițele, plevușca. Înoată disciplinat, niciodată împotriva curentului, așteptând să le pice câte ceva de la stăpânire și, când îi răzbește de tot foamea (de bani) nu ezită să-și devoreze confrații. Fiecare dintre noi își pune mereu întrebarea simplă ,,de unde, dom’le?’’ De unde, adicătelea, și-a ridicat funcționarul X o viloaie cât gara Ițcani, că din leafa lui și a consoartei nu-i ieșea, în zece ani, mai mult decât o baracă de grădinărit? Or fi având cu toții câte o mătușă milionară în Canada? Au câștigat la Loto? Au mâncat, ani în șir, doar iaurt și grisine? Au dobândit fabuloase câștiguri răzuind capace de bere? Au prins peștișorul de aur? Au dat lovitura cu cine știe ce afacere miraculoasă, aducătoare de beneficii cu găleata, în ritm de sârbă și-n progresie geometrică? Aș – dacă-s luați la întrebări, dau din colț în colț. Numai că... nu-i întreabă nimeni. Sigur, ar fi gravă greșeala să generalizăm simplist și jignitor: o mulțime de fârtați de-ai noștri au rubedenii bejenite prin apus trimițătoare de bani, alții au muncit pe ruptelea spre a-și pune pe picioare o afacere profitabilă (acum, pe cale să le-o ruineze Covid-ul!), au primit niscaiva moșteniri, retrocedări etc. Câți să fie dintr-ăștia? 20, 30, 40, 50%? Să zicem. Iar restul? Capitalismul (și capitaliștii) ocolește programatic întrebarea ,,de unde?”: parcă-i ghemuită sub umbrela secretoasă a siguranței naționale! Ce-i de făcut când hoția se vede de la o poștă, iar întrebarea ,,de unde?” nu poate fi rotunjită în lipsa temeiului legal ferm? De vorbit, se tot vorbește, dar ați auzit de vreo confiscare de răsunet, de vreo imputare răsunătoare, de vreo acuză fermă în cazul averilor dubioase și greu de justificat? Mai mârâie câte o gazetă, mai se-mbățoșează vreo interpelare... ei, și ce? Câinii latră, caravana trece.