Mircea Radu IACOBAN

Săptămâna trecută, la New Delhi, am fost învățat cum să trec strada: profitând de... vaci. Cel mai bun moment pentru a traversa (în India, trecerile pietonale sunt iluzorii, mai nimeni nu le ia în seamă) șuvoiul infinit de mașini, ricșe, tuk-tuk-uri, motociclete etc. etc. îl constituie asocierea cu o cornută: când vaca o ia agale către trotuarul celălalt, traficul infernal încremenește și, asociindu-te cu văcuța, izbutești cele mai sigure traversări. De altfel, vaca sfântă hălăduind în voie pe bulevardele marilor orașe este evocată, la noi, printre primele răspunsuri la întrebarea „ce știți despre India?” Ar urma imaginea sacrului și murdarului fluviu Gange și, pâlpâind ca-n ceață, făptura de vis alb a Taj Mahalului, cu localizare incertă și istorie ignorată. Pentru cei din generația mea mai sunt, poate, rezonante titluri precum Mahabharata ori Ramayana, și, cu siguranță, celebrul „Avaramu” lălăit de Raj Kapoor în „Vagabondul”. Or mai fi fiind și ceva știutori de carte ce n-au uitat că indienii au descoperit semnificațiile cifrei zero, pe care, azi, se bazează formidabilul avânt al programării, au inventat șahul și-s primii care l-au  calculat pe π.Și, totuși, India rămâne, pentru cei mai mulți dintre noi, marele mut! Nu-i doar o țară, ci și un univers. În primul rând  al contrastelor: 42% din populația săracă a lumii  trăiește mizerabil, de azi pe mâine, în India, dimpreună cu peste un milion de milionari la fel de... indieni. Apoi al diversității religiilor și limbilor regionale, al organizării statale (un miliard trei sute milioane de locuitori!), al evantaiului tradițiilor, cutumelor maritale, al fantasmelor ce înconjoară străvechile zidiri ale forturilor și templelor, al absurdului menținerii sistemului discriminant al castelor – dar și al stăruitoarelor eforturi de modernizare ale celui mai mare stat democratic din lume. În această ordine de idei și fără  a uita că vorbim despre vaci: nu de mult, a pornit în cea dintâi călătorie primul tren de mare viteză din India, „Vande Bharat Express”: inaugurare ratată, fiindcă a fost serios avariat lovind... o vacă cocoșată și sfântă din specia „Bos Indicus”! Era și ea pe-acolo... Nu știu ce a pățit mecanicul, fiindcă, în India, dacă ucizi o vacă, indiferent cum, legea te pedepsește drastic. Păcat capital: religia hinduistă statuează omniprezența divinului în sufletul tuturor ființelor, cu atât mai mult într-al vacii, considerată simbol al „hranei pământului” și al vieții însăși. Drept pentru care un fermier din statul Uttar Pradesh a fost ucis cu pietre de concetățeni pentru că a sacrificat o vacă! Cică ar sălășlui vreo 40.000 (!) pe străzile Capitalei. De neînțeles pentru mentalitățile europene, în firea lucrurilor pentru băștinași. În Parlamentul Indiei funcționează „Comisia parlamentară pentru bunăstarea vacilor”, al cărei președinte, Bhani Ram, a declarat că „vacile fac parte din religia hindusă, și cum posedă puteri magice, au  efecte  benefice asupra celor ce au grijă de ele.” Și cine-s cei cu grija? Ai spune că  toată nația: există zile speciale în care cornutele sunt ospătate cu pâine nedospită, iarbă și diferite alte delicatese, sunt înveșmântate cu un soi de pelerine multicolore și, vorba noastră, li se caută între coarne de la răsăritul soarelui până la apus. Deși domiciliază în stradă, printre munți de gunoaie (ai zice că, în mirifica Indie, Primăria curăță strada cel mult în anii bisecți), văcuțele au un stăpân. Care, într-un fel, le-a repudiat, motivul fiind meschin și egoist: sunt sterpe. Dacă nu mai dau  lapte, să poftească în stradă – ceea ce nu înseamnă că proprietarul le abandonează total. Doamne ferește să-ți  moară  vaca în curte, chiar și de bătrânețe: vei fi obligat să faci un pelerinaj prin toate orașele sfinte indiene. Dacă decesul se petrece în stradă, Primăria se ocupă de incinerare și stăpânul vitei este exonerat de responsabilitate. Altfel, blajinele patrupede s-au deprins cu zgomotul infernal al străzii (o ciudățenie: în Europa cere liniște semnul „claxonatul interzis, aici e invers: scrie „vă rog, claxonați”!) care se spune că, la anumite ore, depășește numărul de decibeli izvodit de un avion cu reacție la decolare. Unele văcuțe, în picioare, sunt adunate în pâlcuri, altele rămân culcate pe trotuar. Noaptea, încălzesc pe cei care-și fac aici culcușul, înveliți c-o pătură și-atât. Din când în când, poate din plictiseală, se decid să treacă vizavi. Lent, ceremonios, fără grabă și făr-de teamă, obligă șoferii din ambele sensuri să oprească – este momentul în care, urmând vacile, pietonul poate traversa în deplină siguranță...